x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sute de manifestanţi la New York împotriva unei intervenţii în Siria

Sute de manifestanţi la New York împotriva unei intervenţii în Siria

30 Aug 2013   •   09:33
Sute de manifestanţi la New York împotriva unei intervenţii în Siria

Sute de persoane au manifestat joi seară la New York exprimându-şi opoziţia faţă de orice intervenţie americană în Siria, informează agerpres.ro.

Manifestanţii, susţinători ai preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi americani care resping ideea unui noi război, s-au reunit după-amiază în Times Square în mijlocul turiştilor.

"SUA, NATO, nu vă atingeţi de Siria!", scandau manifestanţii, dintre care unii purtau portrete ale preşedintelui Assad.

Khaldon Makhoul, 43 de ani, medic sirian ajuns în SUA acum 17 ani, ţinea o pancartă pe care scria: "Siria = Irak. Aceleaşi minciuni".

"Unde sunt armele chimice? Nu le-am găsit", a declarat el pentru AFP.

Alţi sirieni îşi susţineau preşedintele afirmând că acuzaţiile potrivit cărora ar fi utilizat arme chimice împotriva poporului său erau minciuni, dând vina pe "terorişti" şi actori externi.

Robert Shainwald, profesor pensionar, s-a declarat împotriva oricărei intervenţii americane. "Nu vreau ca această ţară să se lanseze într-un nou război", a spus el.

Pe altă stradă, suporteri ai opoziţiei siriene scandau: "Assad este un terorist, Assad este Hitler".

Nezar Yabroudi, şofer originar din Damasc, avea un panou cu fotografii reprezentând sute de copii ucişi de armele chimice. "Domnule preşedinte, aveţi nevoie de alte probe?", scria pe panou.

Casa Albă a afirmat joi că preşedintele Barack Obama va decide în legătură cu dosarul sirian potrivit intereselor Statelor Unite, după respingerea de către parlamentul britanic a unei moţiuni privind o intervenţie împotriva Damascului, potrivit France Presse. 

×
Subiecte în articol: atac siria