x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Proteste antiausteritate la Sofia şi Varşovia

Proteste antiausteritate la Sofia şi Varşovia

16 Noi 2010   •   18:18

La Sofia au ieşit în stradă cursanţii şi cadrele didactice de la Universitate, nemulţumiţi de reducerea majoră a fondurilor alocate de Guvern pentru această instituţie de învăţământ, transmite site-ul Novinite.com.

"Apa caldă nu ne încălzeşte", era scris pe o pancartă a unor studenţi protestatari, cu trimitere la decizia Guvernului de a subvenţiona cheltuielile de încălzire ale universităţii pe perioada iernii.

Rectoratul Universităţii din Sofia solicită cel puţin 24 de milioane de leva (12,2 milioane de euro) în plus faţă de fondurile alocate în bugetul pe 2011, după ce o reducere majoră de peste 20 la sută a fost decisă în 2010. asta în condiţiile în care fondurile pentru şcolile tehnice şi academiile militare au fost mărite, subliniază Novinite.com.

În Polonia, principalul motiv pentru care procurorii au încetat temporar lucrul este planul guvernului de a disponibiliza aproximativ 1.000 de angajaţi din sistemul judiciar. Uniunea Procurorilor şi Angajaţilor Procuraturii susţine că numărul procurorilor este foarte mic în comparaţie cu cel al cazurilor.

Judecătorii se vor alătura miercuri protestului, urmând să înceteze lucrul timp de două zile. Procurorii vor relua greva vineri, acţiunile de protest blocând practic sistemul judiciar polonez toată săptămâna. (Mediafax)

×