După o lungă perioadă de tăcere, managerul de comunicare al familiei Schumacher, Sabine Kehm, supranumită deja “Doamna de fier”, pentru zgârcenia cu care oferă informaţii despre pacientul Michael Schumacher, a oferit miercuri dimineaţă o nouă declaraţie de presă despre starea de sănătate a fostului campion de Formula 1. “Suntem şi rămânem încrezători că Michael va depăşi acest moment şi se va trezi. Sunt tot mai multe mici semnale care ne dau încredere. Dar ştim că trebuie să avem răbdare. Michael a suferit răni grave. Acest lucru mulţi refuză să îl înţeleagă, având în vedere situaţia banală în care s-a produs accidentul său şi situaţiile mult mai periculoase depăşite de-a lungul carierei sale. S-a ştiut de la început că va fi o luptă grea şi lungă. Luptăm alături de echipa de medici care se ocupă de tratamentul său. Durata nu are nici o importanţă pentru noi”, a declarat Sabine Kehm, citată de Focus.
Ea a ţinut să mulţumească din nou, în numele familiei Schumacher, tuturor celor care sunt alături de sportiv în acest momente de cumpănă. “Ne bucură să vedem de câtă susţinere beneficiază familia sa. Dar nu trebuie să uităm că este un moment foarte intim şi fragil pentru familia lui Schumacher. El a fost mereu un om care şi-a protejat viaţa privată şi pe cea a familiei sale, reuşind să o ascundă de opinia publică şi să o protejeze cu consecvenţă. Încercăm cu toate energiile de care dispunem să îi transmitem asta lui Michael. Suntem ferm convinşi că asta îl ajută pe Michael să câştige această luptă”, a adăugat Kehm.
Supărarea lui Niki Lauda
Legenda Formulei 1 Niki Lauda este supărat pe faptul că spaţiul public este invadat de informaţii eronate despre starea de sănătate a lui Michael Schumache. “Aştept ziua în care va veni un mesaj oficial că lucrurile sunt pozitive. Recent am citit că el poate să respire singur, ceea ce ar însemna un pas important în vindecarea sa. Imediat această informaţie a fost infirmată. Mă supără mereu când apar astfel de informaţii false. În orice colţ al lumii am fi, aşteptăm veştile pozitive despre Michael”, a declarat Niki Lauda, pentru postul public de televiziune din Austria, ORF.
Ferrari, alături de Schumi
Scuderia Ferrari a luat decizia de a publica în fiecare zi un anunţ personal pentru Michael Schumacher. Luni acest mesaj i-a aparţinut inginerului scuderiei, Hirode Hamashima. El a colaborat cu Schumi încă de pe vremea curselor japoneze F300 şi l-a asistat şi în competiţiile din Formula 1. “Pe pistă am fost colegi de echipă, în afara ei am fost suflete înrudite. Amândoi am fost îndrăgostiţi de mâncarea Sushi. Schumacher este un om deosebit şi mă rog să ne mai arate un zâmbet”, a notat Hamashima.