x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Omagii grandioase plănuite pentru Putin, care împlinește 60 de ani, duminică

Omagii grandioase plănuite pentru Putin, care împlinește 60 de ani, duminică

05 Oct 2012   •   15:45
Omagii grandioase plănuite pentru Putin, care împlinește 60 de ani, duminică

 Programe televizate speciale, concursuri de poezie cu dedicație sau lecții de desen în școli cu tema Valdimir Putin sunt organizate în Rusia, în acest week-end, când președintele împlinește 60 de ani.

Pentru marele eveniment de duminică, aripa de tineret a partidului Rusia Unită a inițiat deja o campanie cu titlul: ”Noi suntm Rusia, Rusia este Putin”. Campania prevede un concurs de poezie dedicată lui Putin pe strada Arbat, principala arteră turistică a Moscovei, arborarea mai multor bannere cu președintele, printre care și unul uriaș, care să acopere un întreg pod din orașul Rostov.

De asemenea, în orașul Taganrog (locul de naștere al lui Cehov), peste 100 de elevi au fost cooptați într-un concurs de desene cu tema ”Vladimir Putin”, urmând să fie lansată o expoziție. În Sankt Petersburg, orașul natal al lui Putin, evenimentul va fi marcat de concerte speciale.

Sărbătoarea va fi marcată și de televiziunea de stat, NTV, care va dedica întreaga zi onorării președintelui. Un trailer publicat pe site-ul NTV, intitulat ”Putin în piscină! Exclusiv NTV”, îl arată pe președinte în slipi, în piscină, înotând și vorbind despre programul său zilnic.

Președintelui îi va fi dedicat și un film documentar, care va arăta cinci zile din viața lui, dat fiind faptul că Putin și-a petrecut deja o cincime din viață la cârma Rusiei.

Ziua președintelui va fi marcată, însă, și de opoziție. Un flash-mob este planificat duminică, în Piața Roșie, cu tema: ”Trimite-l pe tataie la pensie”, o referire la faptul că vârsta legală de pensionare, în Rusia, este 60 de ani.

Opozanții vor aduce papuci și scule de grădinărit, ca să-i sugereze lui Putin ocupații alternative.

Oficial, însă, Kremlinul s-a distanțat de evenimentele pregătite în cinstea lui Putin. Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al președinției, a declarat că președintele va avea parte doar de: "O foarte modestă sărbătoare, acasă, alături de familie și câțiva prieteni”. Peskov nu a știut să spună dacă, și anul acesta, pe lista de invitați ai lui Putin vor figura nume precum Silvio Berlusconi sau Gerhard Schroeder, ca în anii trecuți.

Cât privește evenimentele grandioase dedicate președintelui, Peskov a declarată că: "Vladimir Putin apreciază sentimentele călduroase care îi sunt adresate, dar ar prefera, ca de fiecare dată, ca aceste sentimente să fie exprimate în alte moduri - prin susținerea ideilor, activităților și a eforturilor sale”.

×