x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin acuză Occidentul că practică "un joc periculos", vrea dialog între "noile centre" geopolitice

Putin acuză Occidentul că practică "un joc periculos", vrea dialog între "noile centre" geopolitice

27 Oct 2022   •   18:43
Putin acuză Occidentul că practică "un joc periculos", vrea dialog între "noile centre" geopolitice

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat joi Occidentul că vrea să exercite dominaţie geopolitică prin "jocul periculos" practicat în războiul din Ucraina, pledând pentru o "conversaţie de pe poziţii egale" în contextul "noilor centre ale lumii multipolare".

"Exercitarea de putere asupra lumii este ceea ce aşa-numitul Occident a adus în acest joc, dar jocul este periculos, sângeros şi, aş spune eu, murdar", a declarat Vladimir Putin, conform cotidianului Le Monde şi agenţiei Reuters, la un eveniment al Forumului Valdai din Moscova.

Liderul de la Kremlin s-a declarat convins că Occidentul va reveni la diplomaţie. "Eu am crezut mereu şi cred în simţul comun, deci sunt convins că mai devreme sau mai târziu noile centre ale lumii multipolare şi Occidentul vor începe o conversaţie de pe poziţii egale despre viitorul pe care îl avem în comun, cu cât mai devreme, cu atât mai bine", a afirmat Putin.

Liderul de la Moscova susţine că Occidentul, din raţiuni colonialiste, a contribuit la instigarea producerii războiului din Ucraina şi că ar vrea o criză şi în Taiwan, în cadrul acţiunilor de exercitare a dominaţiei globale, conform Reuters.

Rusia a trimis trupe în Ucraina pe 24 februarie, generând cea mai mare confruntare cu Occidentul de la Criza Rachetelor Cubaneze din 1962, atunci când, în timpul Războiului Rece, Uniunea Sovietică şi SUA au fost cel mai aproape de un conflict nuclear.

În pofida acuzaţiilor, liderul de la Kremlin a afirmat că Rusia nu este inamicul Occidentului şi a cerut acţiuni pentru depăşirea crizei. "Omenirea are acum de ales: fie să acumuleze multe probleme care inevitabil ne vor zdrobi pe toţi, fie să găsească soluţii care poate că nu sunt ideale, dar ar funcţiona şi ar putea face lumea mai stabilă şi mai sigură", a insistat Vladimir Putin, citat de agenţia The Associated Press.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vladimir putin