Președintele Coreei de Nord, Kim Jong-un, intenționează să călătorească în Rusia în această lună pentru a se întâlni cu omologul său rus, Vladimir Putin.
Cei doi ar urma să discute posibilitatea ca Phenianul să furnizeze Moscovei mai multe arme pentru războiul din Ucraina și să examineze și alte tipuri de cooperare militară, susțin oficiali americani și aliați ai NATO, citați de ziarul „The New York Times”.
Liderul de la Kremlin dorește ca șeful regimului nord-coreean să fie de acord să trimită Rusiei obuze de artilerie și rachete antitanc, iar Kim ar vrea ca Rusia să furnizeze Coreei de Nord tehnologie avansată pentru sateliți și submarine cu propulsie nucleară. De asemenea, Kim încearcă să obțină ajutoare alimentare pentru țara sa, a cărei economie e la pământ, mai precizează aceleași surse.
Cu câteva zile în urmă, mai exact pe 30 august, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru Securitate Națională, John Kirby, declara că SUA sunt îngrijorate de stadiul avansat al negocierilor privind armele dintre cele două țări.
Casa Albă a avertizat că Putin și Kim au făcut schimb de scrisori, în care au discutat despre o posibilă afacere cu arme, citând în acest sens informații declasificate. Kirby a precizat că discuțiile la nivel înalt privind cooperarea militară între cele două națiuni „avansează în mod activ”.
Noile informații despre o întâlnire planificată între cei doi depășesc însă cu mult avertismentul anterior. Informațiile referitoare la aceste planuri nu au fost declasificate de către SUA, iar oficialii care le-au dezvăluit publicației americane nu au fost autorizați să le discute. De altfel, aceștia au refuzat să ofere detalii despre modul în care agențiile de spionaj au colectat informațiile.
În timp ce Casa Albă nu a vrut să comenteze noile dezvăluiri, Adrienne Watson, purtătoare de cuvânt a Consiliului Național de Securitate, a precizat că Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării, a călătorit în Coreea de Nord, pentru a încerca să convingă Phenianul să vândă Rusiei muniție de artilerie.
„Așa cum am avertizat public, negocierile privind armele dintre Rusia și Coreea de Nord avansează în mod activ!”, a afirmat ea. „Avem informații potrivit cărora Kim Jong-un se așteaptă ca aceste discuții să continue, posibil să includă un angajament diplomatic la nivel înalt, în Rusia.”, a adăugat Watson.
Strategia descurajării
De când Rusia și-a început invazia în Ucraina, oficialii americani au publicat periodic informații declasificate pentru a încerca să descurajeze Coreea de Nord, China și alte țări să furnizeze rușilor arme. Oficialii americani spun că avertismentele Casei Albe cu privire la transferurile planificate de obuze de artilerie nord-coreene au oprit cooperarea anterioară între Phenian și Moscova.
SUA au avertizat pentru prima dată asupra cooperării dintre Coreea de Nord și Rusia în urmă cu un an. Citând informații americane declasificate, oficiali de la Washington declarau la vremea respectivă că Rusia plănuia să cumpere proiectile de artilerie pentru a le folosi în Ucraina. În dezvăluiri ulterioare, Kirby a spus că nord-coreenii au trimis muniții către Rusia, prin Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
Potrivit unor surse ale administrației Biden, dezvăluirile au descurajat Phenianul și, în consecință, foarte puține arme nord-coreene - sau chiar deloc - ar fi ajuns pe linia frontului din Ucraina.
Descurajarea sprijinului pentru Rusia din partea Coreei de Nord, Iranului și Chinei este un element esențial al strategiei actualului executiv american.
Avertizată de Secretarul de Stat, Antony Blinken, în februarie, să nu ofere rușilor ajutor letal, China a furnizat tehnologie și componente cu dublă utilizare, dar nu a trimis încă drone sau armament greu armatei lui Putin, au declarat oficialii americani.
Iranul a furnizat drone și ajută Rusia să construiască o fabrică de drone. Dar oficialii americani cred că avertismentele lor au determinat Teheranul să-și reconsidere intențiile de a furniza rachete balistice Rusiei, cel puțin până acum.
Rușii, înaintea chinezilor
În acest context, într-o incursiune neașteptată, Kim ar urma să călătorească din Phenian, capitala Coreei de Nord, probabil cu un tren blindat, până la Vladivostok, pe coasta pacifică a Rusiei, unde se va întâlni cu Putin, au precizat oficialii citați de ziarul american. Kim ar putea merge eventual la Moscova, deși acest lucru nu este sigur.
Este însă de remarcat că, dacă acest lucru se va întâmpla, Kim ar alege Rusia în defavoarea Chinei - principalul său aliat și partener comercial - pentru prima lui călătorie în străinătate de dinainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19.
Potrivit acelorași surse, Putin și Kim s-ar afla în campusul Universității Federale din Vladivostok pentru a participa la Forumul Economic Estic, programat să se desfășoare între 10 și 13 septembrie.
De asemenea, Kim ar intenționa să viziteze debarcaderul unde andochează navele militare din flota rusă din Pacific. Coreea de Nord sărbătorește aniversarea fondării sale pe 9 septembrie, au reamintit, apoi, oficialii occidentali.
La sfârșitul lunii august, o delegație formată din aproximativ 20 de oficiali nord-coreeni, inclusiv unii dintre cei care supraveghează protocoalele de securitate la nivel înalt, a călătorit cu trenul de la Phenian la Vladivostok și apoi a zburat la Moscova, într-un indiciu ce arată seriozitatea Coreei de Nord în privința unei vizite a lui Kim. Călătoria acestei delegații, despre care se crede că a fost „o expediție de planificare”, a durat aproximativ 10 zile, susțin aceleași surse.
O posibilă oprire pentru Kim, după Vladivostok, ar fi „Cosmodromul Vostochni”, centru de lansare spațială care a fost locul de întâlnire, în aprilie 2022, între Putin și președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, aliatul fidel al Kremlinului. Centrul, a cărui primă lansare de rachetă a avut loc în 2016, se află la aproximativ 1.500 de kilometri nord de Vladivostok.
Kim a vizitat prima dată Rusia în 2019, atunci când a ajuns la Vladivostok cu trenul său blindat pentru a se întâlni cu Putin. În timp ce trenul intra încet în gară, însoțitorii nord-coreeni, cu mănuși albe, au alergat de-a lungul acestuia, ștergând frenetic orice mânere și alte suprafețe pe care conducătorul lor le-ar fi putut atinge la coborâre.
Kim a fost întâmpinat de o gardă de onoare și de o fanfară. Gărzile sale de corp au alergat apoi lângă limuzina neagră care l-a transportat prin oraș.
Ideea vizitei
Ideea vizitei în Rusia a apărut în urma călătoriei lui Șoigu în Coreea de Nord, în iulie, cu ocazia sărbătoririi, de către Kim, a 70 de ani de la „victoria” asupra forțelor sud-coreene și americane în Războiul din Coreea. În realitate, conflictul militar de trei ani s-a oprit în 1953, printr-un acord de armistițiu, iar cele două Corei sunt încă oficial în război.
La vremea respectivă, Kim l-a dus pe Șoigu la o expoziție de armament și echipament militar, care includea rachete balistice interzise de ONU.
În timpul întâlnirii, Kim i-a prezentat ministrului rus al Apărării opțiuni pentru o mai mare cooperare militară și a cerut ca Putin să viziteze Coreea de Nord, au mai precizat oficialii citați de ziarul american. Șoigu a făcut apoi o contrapropunere, sugerând ca liderul nord-coreean să călătorească în Rusia.
Vizita lui Șoigu în Coreea de Nord a fost prima efectuată de un ministru rus al Apărării de la destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991.
Conform KCNA, serviciul de știri de stat al țării, demnitarul rus i-a prezentat lui Kim o scrisoare din partea lui Putin. Agenția nu a relatat că liderul de la Phenian ar fi menționat în mod explicit Ucraina în cadrul conversațiilor, dar a precizat că acesta „și-a exprimat opiniile cu privire la problemele de interes reciproc în lupta pentru a proteja suveranitatea, dezvoltarea și interesele celor două țări de practicile arbitrare și îngâmfate ale imperialiștilor și pentru a realiza dreptatea și pacea internațională”.
Putin a caracterizat însă în câteva rânduri războiul său contra Kievului drept unul de protejare a suveranității Rusiei, deoarece, în opinia sa, Ucraina ar trebui să facă parte dintr-un proces de restaurare a Imperiului rus.
În iunie, Kim i-a trimis lui Putin un mesaj cu ocazia zilei naționale a Rusiei, în care, potrivit KCNA, a promis că poporul rus va avea „sprijinul și solidaritatea deplină” a Coreei de Nord pentru „lupta sa totală”.
Însemnătatea întâlnirii
„Întărirea alianței dintre Rusia și Coreea de Nord vine într-un moment oportun pentru două țări cu foarte puțini aliați și cu un adversar comun: Statele Unite.”, afirmă Jean H. Lee, cercetător principal pe probleme coreene la „Wilson Center”.
„Este vorba despre reînvierea unei alianțe tradiționale care servește intereselor strategice, atât ale lui Putin, cât și ale lui Kim.”, adaugă el, citat de „The New York Times”, comentând astfel posibilitatea derulării unei asemenea vizite.
Valoarea militară și economică reală a oricărui acord este discutabilă, dar convorbirile ar duce, probabil, la cel puțin o anumită cooperare militară, precum și la creșterea numărului de lucrători nord-coreeni în Rusia, în timp ce ambele părți ar căuta să trimită mesaje politice către Casa Albă, este de părere Andrei Lankov, expert în Coreea de Nord la Universitatea Kookmin din Seul, citat de Reuters.
Pentru Moscova, „este vorba, în esență, să trimită un semnal către Washington că Rusia este capabilă să creeze probleme suplimentare pentru SUA în Asia de Est”, precizează Lankov. „Fără războiul din Ucraina, Rusiei nu i-ar păsa de Coreea de Nord.”, mai spune el.
În timp ce Kim ar putea spera la un anumit tip de vânzări de arme sau ajutor economic, principalul său obiectiv în urma unei astfel de întâlniri ar fi să demonstreze că și el are susținere internațională, în timp ce SUA, Coreea de Sud și Japonia aprofundează legăturile și manifestările de putere militară, consideră Lankov.
„Kim vrea să arate că are prieteni.”, afirmă el.