"Graţie implicării dumneavoastră directe şi medierii exercitate de secretarul general ONU, problema legată de exporturile de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră a fost rezolvată. Livrările au început deja şi aş vrea să vă mulţumesc", i-a spus Vladimir Putin lui Recep Tayyip Erdogan, conform cotidianului Le Monde, cu ocazia întâlnirii desfăşurate vineri în staţiunea Soci, situată pe litoralul rus al Mării Negre.
De asemenea, liderul de la Kremlin a remarcat rolul Turciei în facilitarea tranzitului gazelor ruse spre Europa prin conducta TurkStream. "Partenerii europeni trebuie să fie recunoscători Turciei pentru că asigură tranzitul neîntrerupt al gazului rusesc", a precizat Vladimir Putin.
"Sper că astăzi vom putea semna un memorandum privind dezvoltarea relaţiilor comerciale şi economice", a subliniat Vladimir Putin, citat de publicaţia Die Welt.
La rândul său, preşedintele Turciei a exprimat speranţa că întâlnirea cu Vladimir Putin va permite "deschiderea unei pagini foarte diferite în relaţiile" Turciei cu Rusia.
"Delegaţiile au avut discuţii foarte productive", în special în domeniile comerţului şi turismului.
Liderul de la Ankara a declarat că pe agenda discuţiilor cu preşedintele Rusiei se află şi conflictul din Siria. Erdogan vrea intensificarea ofensivei militare împotriva grupurilor islamiste kurde, dar Rusia, care are trupe în Siria, se opune.
(sursa: Mediafax)