x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Qatar 2022: Se-ngroaşă gluma. Parlamentul European evocă un boicot!

Qatar 2022: Se-ngroaşă gluma. Parlamentul European evocă un boicot!

19 Noi 2013   •   19:52
Qatar 2022: Se-ngroaşă gluma. Parlamentul European evocă un boicot!

Parlamentul European urmează să aprobe joi o rezoluţie care condamnă condiţiile de muncă asemănătoare sclaviei de pe şantierele stadioanelor care pregătesc Cupa Mondială de fotbal din Qatar (2022). Unele voci evocă deja un boicot, dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte.

Într-un raport dat publicităţii duminică seara, organizaţia de apărare a drepturilor omului Amnesty International a denunţat exploatarea muncitorilor imigranţi în Qatar, în special a celor nepalezi, angajaţi cu miile pentru a construi infrastructurile Cupei Mondiale, relatează 7sur7.be.

Amnesty descrie condiţiile îngrozitoare în care muncesc şi trăiesc imigranţii de pe şantiere, afirmând că aceştia lucrează în condiţii periculoase, sunt adesea neplătiţi şi sunt cazaţi în condiţii de mizerie. Imigranţii muncesc până la 12 ore pe zi, 7 zile din 7, inclusiv în lunile cele mai călduroase ale anului. Accidentele de muncă sunt numeroase , iar mortalitatea este ridicată, scrie Amnesty, care vorbeşte despre “muncă forţată”.

În acelaşi timp, însă, oficialii din Qatar promit că muncitorii care vor lucra pentru infrastructura Cupei Mondiale vor fi trataţi corespunzător.
Pentru raportul său intitulat “Partea întunecată a migraţiei”, Amnesty International a realizat 210 interviuri cu muncitori, angajatori şi oficialităţi.

Organizaţia spune că unul dintre managerii intervievaţi s-a referit la muncitori numindu-i “animale”.
Raportul conţine mărturiile unor muncitori din Nepal angajaţi de o firmă care furnizează materiale pentru un şantier care are legătură cu proiectul cartierului general al FIFA.

Anul trecut, peste 1.000 de muncitori au fost internaţi la cel mai mare spital din Doha după ce au căzut de la înălţime în timpul lucrului, a raportat Amnesty International, citând un reprezentant al spitalului. Unul din zece pacienţi a rămas infirm, iar rata mortalităţii este “semnificativă”.

“Pur şi simplu nu există scuză ca, într-una dintre cele mai bogate ţări din lume, aşa de mulţi imigranţi să fie exploataţi atât de nemilos, neplătiţi şi lăsaţi să lupte pentru supravieţuire”, a declarat Salil Shetty, secretarul general al Amnesty International. “FIFA are datoria să transmită public un semnal puteric că nu tolerează încălcarea drepturilor omului în lucrările de construcţie legate de Cupa Mondială”.

Raportul Amnesty International vine după ce ziarul The Guardian a scris, în septembrie, că muncitorii din Qatar lucrează în condiţii de “sclavie modernă”. Ancheta jurnalistică a provocat o reacţie puternică a Fifpro – asociaţia profesională a fotbaliştilor din întreaga lume.


×
Subiecte în articol: Quatar