x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Radioteleviziunea publică afgană a fost atacată de oameni înarmaţi

Radioteleviziunea publică afgană a fost atacată de oameni înarmaţi

17 Mai 2017   •   11:45
Radioteleviziunea publică afgană a fost atacată de oameni înarmaţi

Persoane înarmate au atacat miercuri dimineaţa sediul Radioteleviziunii publice afgane (RTA) din centrul oraşului Jalalabad, capitala provinciei instabile Nangarhar, din estul Afganistanului, a anunţat un responsabil afgan, informează AFP. 

'Mai mulţi oameni înarmaţi au intrat în clădirea RTA şi forţele de securitate ripostează, nu avem alte detalii', a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al guvernatorului, Attaullah Khogyani, ale cărui birouri sunt situate vizavi de RTA, confirmând informaţiile mass-media locale. 

Toate drumurile care duc spre această zonă au fost închise, a precizat Khogyani, care a auzit din biroul său tiruri dinspre sediul RTA. Purtătorul de cuvânt al poliţiei locale, Hazarat Hussain Mashreqiwal, a confirmat intrarea forţată în clădire a unor atacatori înarmaţi. 'Nu ştim care este ţinta lor exactă, însă ripostăm', a spus el. 

'Imediat ce am auzit focuri de armă, am fugit, însă colegi de-ai mei sunt prinşi în continuare înăuntru', a declarat un fotograf al RTA sub acoperirea anonimatului. Clădirile Radioteleviziunii afgane sunt situate în faţa birourilor guvernatorului de provincie şi a cartierului general al Poliţiei. 

Pe teritoriul provinciei Nangarhar, aflată la frontiera cu Pakistanul, se află numeroşi combatanţi insurgenţi talibani, care au lansat la sfârşitul lui aprilie ofensiva lor de primăvară, precum şi membri ai grupării Statul Islamic (SI), care au făcut din această zonă un avanpost al lor în Afganistan. Trupele afgane, susţinute de forţele americane, desfăşoară aici mai multe operaţiuni pentru a alunga SI, iar până în prezent au pierdut trei oameni. 

Agerpres aminteşte că armata americană a largat aici, la începutul lui aprilie, cea mai puternică dintre bombele sale convenţionale, omorând 96 de combatanţi jihadişti.

×