România este criticată şi anul acesta în Raportul Departamentului american de Stat privind drepturile omului în 2009. Potrivit documentului, criza economică din Europa, cu precădere din ţara noastră, a generat cazuri grave de violenţă împotriva romilor. Pe lista statelor europene în care această violenţă a escaladat se află şi Italia, Ungaria, Slovacia şi Cehia. Americanii critică în termeni foarte duri "discriminarea la scară largă în ceea ce priveşte educaţia, munca şi locuinţele" romilor.
În raportul Departamentului de Stat sunt menţionate, în cazul României, şi condiţiile din închisori; limitarea libertăţii religioase; abuzuri împotriva femeilor; abuzuri împotriva copiilor abandonaţi, în special a celor cu dizabilităţi, internaţi în instituţii de stat; lipsa de imparţialitate a justiţiei, care este supusă uneori influenţelor politice; persistenţa corupţiei; precum şi cazuri izolate în care autorităţile intimidează sau cenzurează presa ori atacă jurnaliştii. "În cursul anului 2009, au existat cazuri în care oficiali sau politicieni au insultat sau au hărţuit jurnalişti", se arată în document.
"Condiţiile din închisori rămân dure şi, în general, nu îndeplinesc standardele internaţionale. Guvernul a permis vizitele de monitorizare efectuate de observatori independenţi şi, în unele închisori, condiţiile de detenţie s-au îmbunătăţit", se mai arată în documentul care citează un raport al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului Comitetul Helsinki (APADOR-CH). "Guvernul continuă eforturile, inclusiv prin parteneriate cu ONG-uri, pentru ameliorarea condiţiilor de detenţie, pentru diversificarea activităţilor zilnice, oferirea de cursuri de pregătire şi programe educaţionale, precum şi pentru a opri răspândirea virusului HIV şi a tuberculozei", adaugă raportul american.
Documentul mai arată că, "deşi, în general, poliţia respectă legile şi procedurile interne, corupţia în cadrul acestei instituţii rămâne un motiv important pentru care cetăţenii nu respectă poliţia". În privinţa justiţiei, există percepţia publică că sistemul judiciar român ar fi "corupt, lent şi adesea nedrept".
În ceea ce priveşte retrocedarea proprietăţilor, Departamentul de Stat observă că unele asociaţii ale proprietarilor continuă să denunţe lentoarea procedurilor de retrocedare la nivel local. De asemenea, au existat dispute între Biserica Ortodoxă şi Biserica Greco-Catolică privind refuzul retrocedării unor proprietăţi în pofida existenţei unor ordine judecătoreşti în acest sens.
Referindu-se la respectarea vieţii private, raportul subliniază că "există încă impresia larg răspândită că interceptările ilegale continuă să existe" în România.
În secţiunea care vorbeşte despre respectarea libertăţilor civile, în raport se arată: "Legislaţia din România prevede respectarea libertăţii de expresie şi a presei, iar Guvernul respectă în general aceste drepturi. Jurnaliştii şi cetăţenii pot critica autorităţile, inclusiv pe cele de la nivel înalt. Există însă cazuri izolate în care autorităţile intimidează sau cenzurează presa ori atacă jurnaliştii. În cursul anului 2009, au existat cazuri în care oficiali sau politicieni au insultat sau au hărţuit jurnalişti".
Deşi "Constituţia şi legislaţia garantează libertatea religioasă şi Guvernul respectă, la modul general, acest drept, există totuşi unele restricţii, iar unele grupuri religioase minoritare continuă să susţină că oficiali guvernamentali şi membri ai clerului ortodox obstrucţionează acţiunile de prozelitism şi alte activităţi religioase", subliniază raportul.
La capitolul discriminare, se menţionează că în 2009 au continuat actele de antisemitism, inclusiv vandalismul împotriva unor monumente evreieşti, autorii acestor incidente rămânând de multe ori necunoscuţi. Centrul pentru Monitorizarea Antisemitismului în România a observat că autorităţile au tendinţa de a minimiza aceste acte, atribuindu-le de obicei copiilor, beţivilor sau persoanelor cu boli psihice.
În secţiunea "Respectarea drepturilor politice", Departamentul de Stat arată că alegerile din România se desfăşoară liber şi corect, în pofida unor nereguli precum cumpărarea voturilor şi votul multiplu.
În secţiunea referitoare la "Corupţie şi Transparenţa Guvernului", raportul insistă asupra faptului că, deşi sunt prevăzute pedepse penale pentru oficialii corupţi, "Guvernul nu aplică legislaţia în mod eficient, unii oficiali fiind implicaţi uneori în acte de corupţie fără a fi sancţionaţi".
În privinţa cooperării Guvernului României cu organizaţiile internaţionale, documentul constată că, la modul general, oficialii români dau dovadă de cooperare, permiţând vizitele reprezentanţilor ONU şi ai altor organizaţii internaţionale. (Mediafax)