x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Război în Ucraina, ziua 261. Ucraina salută o "victorie", în contextul retragerii trupelor ruse din oraşul Herson

Război în Ucraina, ziua 261. Ucraina salută o "victorie", în contextul retragerii trupelor ruse din oraşul Herson

11 Noi 2022   •   06:58
Război în Ucraina, ziua 261. Ucraina salută o "victorie", în contextul retragerii trupelor ruse din oraşul Herson
Sursa foto: Hepta

Vineri, 11 noiembrie 2022, este cea de-a 261-a zi de război în Ucraina.

Update: Administraţia de la Kiev consideră o "victorie importantă" retragerea armatei ruse din oraşul Herson, situat în sud-estul Ucrainei, reintrat vineri sub controlul armatei ucrainene, informează cotidianului Le Monde.

"Oraşul Herson a revenit sub controlul Ucrainei, unităţi ale forţelor noastre armate au pătruns în oraş", a comunicat Ministerul ucrainean al Apărării, cerându-le militarilor ruşi care au rămas în zonă să se predea imediat.

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, consideră că retragerea armatei ruse din Herson este "o victorie importantă".

Conform agenţiei Reuters, Ministerul rus al Apărării a dispus retragerea trupelor de pe malul vestic al râului Dnipro în regiunea Herson, situată în sud-estul Ucrainei. În acest context, armata rusă menţine controlul asupra zonelor din Herson aflate pe malul estic al Râului Dnipro.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reafirmat joi susţinerea pentru Ucraina şi a salutat eventuala retragere militară rusă din regiunea ucraineană Herson.

Update Șase persoane au decedat în urma loviturii asupra unei clădiri rezidențiale din Nikolaiev.

„Noaptea, gunoaiele rusești au bombardat o zonă rezidențială din Nikolaiev. Una dintre rachete a lovit o clădire de 5 etaje”, a scris primarul orașului, Oleksandr Sienkevich.

Update Potrivit analiștilor Institutului American pentru Studiul Războiului (ISW), forțele ucrainene au avansat în mod constant în regiunea Herson pe 10 noiembrie, în timp ce forțele rusești efectuează o retragere pe malul estic (stâng) al râului Dnipro.

„Oficialii militari ucraineni și imaginile geolocalizate de pe rețelele de socializare confirmă faptul că trupele ucrainene au obținut câștiguri la nord-vest, vest și nord-est de orașul Herson în ultimele 24 de ore și au avansat până la 7 km în unele zone”, notează experții americani.

Analiza ISW mai notează că forțele rusești par să se retragă într-o ordine „relativ bună”, iar forțele ucrainene obțin câștigurile așteptate fără a distruge forțele rusești, așa cum au făcut în contraofensiva din Harkov.

Loviturile ucrainene din august au reușit să degradeze cu succes liniile de aprovizionare rusești de pe malul vestic (drept) pentru a forța forțele rusești să se retragă și vor elibera regiunea Herson până la râul Dnipro în următoarele zile sau săptămâni, prevăd analiștii.

Retragerea rusă va dura ceva timp pentru a fi finalizată, iar luptele vor continua în toată regiunea Herson, pe măsură ce trupele ucrainene avansează și se apropie de liniile defensive rusești pregătite în prealabil, în special în jurul orașului Herson.

Armata rusă a devenit mai disciplinată după numirea noului comandant. Utilizarea armelor nucleare, puțin probabilă

Ministrul ucrainean al Apărării Oleksii Reznikov nu crede că Moscova va folosi arme nucleare în Ucraina dar că trebuie luate în calcul toate riscurile în cazul Rusiei, scrie Reuters.

"Nu cred că le vor folosi. Dar din nou, când ai drept vecin o maimuţă cu o grenadă trebuie să iei în calcul tot felul de riscuri. Dar cred că acesta nu este un pas pragmatic şi practic pentru ei", a spus acesta, care a mai precizat că speră ca India și China, partenere comerciale ale Rusiei, i-au cerut președintelui rus să nu facă uz de arme nucleare. 

Oleksii Reznikov l-a mai acuzat pe noul comandant al forţelor ruse în Ucraina că practică o doctrină a terorismului prin bombardarea civililor şi a infrastructurii critice.

Însă apreciază că militarii ruși sunt mai disciplinați după venirea la conducere a generalului Serghei Surovikin, în octombrie 2022 iar tactica trupelor s-a schimbat.
"S-a schimbat pentru că foloseşte tactici teroriste împotriva civililor şi a obiectivelor de infrastructură folosind rachete de croazieră, rachete şi drone, drone speciale iraniene.Nu mai trimit în Ucraina una sau două rachete ca înainte; folosesc 40 pe zi, apoi aşteaptă, şi apoi din nou şi din nou", a explicat oficialul ucrainean.

Prioritatea armatei ucrainene va fi Zaporojie, după retragerea parţială rusă din Herson

Armata ucraineană ar putea avea de acum înainte ca prioritate recuperarea teritoriile ocupate de Rusia în provincia Zaporojie, după retragerea trupelor ruse de pe malul de vest al fluviului Nipru în provincia învecinată Herson, a declarat joi un reprezentant prorus din Zaporojie, potrivit agenţiei EFE.

„Frontul din Zaporojie devine acum o prioritate. Inamicul îşi mută aici forţele pe care le concentrase în jurul Hersonului şi va continua să o facă“, a declarat Vladimir Rogov, oficial prorus din Zaporojie, citat de agenţia TASS.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Ucraina Zaporojie Herson