x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Război în Ucraina, ziua 314. NATO în alertă. Fregata rusă "Amiral Gorșkov" ajunge în Marea Mediterană. Transportă temutele rachete Zircon

Război în Ucraina, ziua 314. NATO în alertă. Fregata rusă "Amiral Gorșkov" ajunge în Marea Mediterană. Transportă temutele rachete Zircon

de Redacția Jurnalul    |    03 Ian 2023   •   14:14
Război în Ucraina, ziua 314. NATO în alertă. Fregata rusă "Amiral Gorșkov" ajunge în Marea Mediterană. Transportă temutele rachete Zircon
Sursa foto: Hepta

Fregata rusă "Amiral Gorșkov", dotată cu armament nuclear, va ajunge în Marea Mediterană. Aceasta va ajunge în zonă dinspre nord prin Strâmtoarea Gibraltar. 

Anterior, Vladimir Putin a spus că nava militară este dotată cu rachete hipersonice Zircon, care pot conține focoase nucleare și ating o viteză de peste opt ori mai mare decât cea a sunetului. Autoritățile italiene și NATO sunt în alertă, transmite antena3CNN

Marina militară rusă a anunțat, la sfârșitul anului trecut, că fregata "Amiral Gorșkov" este pregătită să plece într-un marș de lungă durată, după ce anterior aceasta a intrat în serviciul de luptă cu rachetele Zircon. 

“Echipajul fregatei Amiral Gorșkov din cadrul Flotei de Nord a finalizat pregătirile pentru desfășurarea unui marș de lungă durată. Etapa finală a pregătirilor a fost efectuată în timpul unei ieșiri de control pe mare, în poligoanele de pregătire pentru luptă ale Flotei de Nord din Marea Barents", a transmis Serviciul de presă al Flotei de Nord.

Fregata a ajuns la baza navală Severomorsk, pe 11 decembrie 2022, după ce a fost reparată la șantierul naval din Kronștadt. Este posibil ca aceasta să participe la misiuni ale escadrei Forțelor Navale ale Federației Ruse din Marea Mediterană.

În estul Mediteranei se află deja fregata de tip "Proiect 22350" a Flotei de Nord, "Amiral Kasatonov" iar o a treia fregată "Proiect 22350", "Amiral Golovko" va urma să intre în dotarea flotei. 

Vladimir Putin a anunțat, pe 21 decembrie 2021, la un bilanț al Colegiului Ministerului Apărării de la Moscova, că "la începutul lunii ianuarie va intra în serviciul de luptă fregata 'Amiral Gorșkov' cu noul sistem de rachete hipersonice Zircon, sistem care nu are egal în lume".

El a mai afirmat, în urmă cu trei ani, că rachetele Ziron ating o viteză de 9 Mach și pot distruge ținte terestre și pe mare la distanțe de peste 1000 km.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×