Poliţia spaniolă a reţinut 25 de membri ai unei reţele organizate care se ocupa cu falsificarea de cărţi de credit şi care a reuşit să provoace prejudicii de peste 1,5 milioane de euro. Potrivit unui comunicat transmis de poliţia spaniolă, infractorii primeau codurile cardurilor din Europa, şi mai ales din România, unde banii erau spălaţi prin cumpărarea de imobile şi folosiţi pentru a plăti eliberarea condiţionată a membrilor organizaţiei care se aflau în închisoare.
Reţeaua de infractori obţinea codurile unor carduri ale căror titulari se aflau în Emiratele Arabe Unite sau Arabia Saudită, unde limitele creditelor acordate sunt de obicei mai ridicate, după care cardurile erau clonate în Spania şi folosite în magazine din Castellon, Valencia sau Tarragona. Potrivit informaţiilor furnizate de poliţia spaniolă, banii escrocaţi depăşesc un milion şi jumătate de euro. Agenţii de poliţie au confiscat 113 de carduri falsificate. Ancheta poliţiei a început la sfârşitul lunii aprilie 2008, după ce s-a observat în Castellon prezenţa unor persoane care făceau cumpărături cu valoare ridicată în magazine din oraşul şi provincia cu acelaşi nume, dar şi în Valencia şi sudul Tarragonei.
Codurile cardurilor erau obţinute din ţările de origine ale titularilor, după care acestea erau falsificate de membrii organizaţiei, cu instrumentele tehnice găsite la percheziţiile efectuate la domiciliile celor reţinuţi. Falsificările se efectuau pe suporturi care le imitau pe cele originale, şi nu puteau fi detectate până ce titularul cardului nu anunţa poliţia că s-au efectuat cu acesta numeroase operaţiuni de care primul nu avea cunoştinţă.
Uneori, cumpărăturile frauduloase erau făcute în complicitate cu angajaţii magazinelor respective, care primeau 50% din vânzări. În alte cazuri, precizează comunicatul poliţiei spaniole, chiar angajaţii magazinelor primeau cardurile falsificate, de pe care cumpărau produse în afara orelor de lucru cu publicul, după care le înapoiau membrilor reţelei, laolaltă cu chitanţele, pentru a fi semnate.
O parte din banii obţinuţi erau spălaţi în România, unde erau cumpărate imobile, iar unele dintre achiziţii (electronice, laptopuri, genţi şi haine - toate de valoare) erau trimise direct în ţară pentru a fi vândute aici de rude şi acoliţi. Cele 25 de arestări au fost făcute în provincia Castellon, iar în urma celor 10 percheziţii la domiciliu efectuate, poliţia spaniolă a confiscat, între altele, 113 de cărţi de credit falsificate, 3 paşapoarte false, două arme şi o cutie de cartuşe, 5 laptopuri, trei imprimante, instrumentele folosite la falsificare şi 13 telefoane mobile.
Biroul ataşatului de interne al Ambasadei României la Madrid a colaborat cu agenţii poliţiei spaniole în cadrul acestei operaţiuni. Potrivit unor declaraţii anterioare ale lui Codruţ Vârcolacu, ataşat de interne la Ambasadă, colaborarea dintre poliţia spaniolă şi cea română se reflectă anual în efectuarea a cel puţin 12-14 operaţiuni de anvergură pentru combaterea fenomenului infracţional în rândul românilor din Spania, care sunt implicaţi cel mai des în delicte legate de criminalitatea organizată şi falsificarea de mijloace de plată electronică.
Citește pe Antena3.ro