x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Regele Abdallah al Iordaniei i-a cerut lui Bashar al-Assad să părăsească puterea

Regele Abdallah al Iordaniei i-a cerut lui Bashar al-Assad să părăsească puterea

de Marina Constantinoiu    |    14 Noi 2011   •   12:29
Regele Abdallah al Iordaniei i-a cerut lui Bashar al-Assad să părăsească puterea

Regele Iordaniei, Abdallah al II-lea, i-a cerut, luni, presedintelui sirian Bashar al-Assad, confruntat cu o revolta populara inca de la jumatatea lunii martie a acestui an, sa paraseasca puterea, relateaza BBC. Indemnul a fost formulat chiar intr-un interviu acordat de Abdallah al II-lea BBC. Regele Iordaniei a declarat ca, daca ar fi in locul sefului statului sirian, ar parasi puterea. “As parasi puterea si m-as asigura ca succesorul meu sa fie unul capabil sa schimbe status quo-ul la care asistam cu totii acum', a precizat suveranul iordanian. De cealalta parte, Siria, a carei suspendare din Liga Araba urmeaza sa intre in vigoare de miercuri, a acuzat, luni, tarile arabe de conspiratie in ceea ce o priveste, dar le-a invitat sa-si trimita observatori pentru a superviza aplicarea planului arab care viza oprirea represiunii soldate cu peste 3500 de morti, potrivit unor surse ale opozitiei. Totodata, Uniunea Europeana intentioneaza sa inaspreasca sanctiunile impuse Damascului, precizeaza, la randul sau, Le Nouvel Observateur. Ministrul sirian de Externe, Walid al-Moallem, a afirmat ca votul cvasi-unanim de sambata, de la sediul Ligii Arabe de la Cairo, referitor la suspendarea Siriei din Liga, a fost “rusinos si calomnios'. “Vrem ca rolul Ligii Arabe sa fie un rol de sustinere, dar daca arabii vor sa fie conspiratori, e treaba lor', a declarat acesta intr-o conferinta de presa.

×