x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Regele Charles a ajuns la Palatul Buckingham. Sicriul Reginei Elisabeta ajunge la Londra

Regele Charles a ajuns la Palatul Buckingham. Sicriul Reginei Elisabeta ajunge la Londra

13 Sep 2022   •   20:40
Regele Charles a ajuns la Palatul Buckingham. Sicriul Reginei Elisabeta ajunge la Londra
Sursa foto: Hepta

Regele Charles al III-lea și Regina consort au sosit la Palatul Buckingham, după ce s-au întors din Irlanda de Nord. Sicriul Reginei Elisabeta a II-a este așteptat să aterizeze la Londra în jurul orei 18.45 ora Londrei (20.45 ora României).

Mulțimea a izbucnit în urale și aplauze în timp ce coloana care i-a adus pe Regele Charles al III-lea și pe Regina consort a ajuns la Palatul Buckingham.

Charles a putut fi văzut făcând cu mâna în timp ce stătea lângă Camilla în mașină, relatează PA, citată de The Guardian.

Sicriul Reginei Elisabeta a II-a este în prezent transportat cu avionul de la Edinburgh și este așteptat să aterizeze la Londra în jurul orei 18.45 ora Londrei (20:45, ora României).

După ce va ateriza la RAF Northholt, sicriul va fi dus la Palatul Buckingham.

Sicriul va rămâne în Bow Room, înainte de a fi mutat miercuri pentru a fi depus la Palatul Westminster, unde mii de oameni sunt așteptați să îi aducă un ultim omagiu Reginei.

 

(sursa: Mediafax)

×