x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Regimul turc somează reţelele de socializare să coopereze la identificarea instigatorilor la manifestaţii

Regimul turc somează reţelele de socializare să coopereze la identificarea instigatorilor la manifestaţii

28 Iun 2013   •   18:28
Regimul turc somează reţelele de socializare să coopereze la identificarea instigatorilor la manifestaţii
Sursa foto: EPA/GEORGI LICOVSKI

Ministrul turc al comunicaţiilor, Binali Yildirim, a criticat vineri rolul jucat de reţelele de socializare în manifestaţiile antiguvernamentale din ultimele săptămâni, somându-le să coopereze cu autorităţile turce sub ameninţarea sancţiunilor, informează agerpres.ro.

"Spunem 'da' libertăţilor până la capăt şi utilizării internetului, dar spunen 'nu', un 'nu' absolut, atunci când acesta serveşte ca mijloc pentru haos, violenţă şi crimă", a declarat Yildirim în cadrul unei reuniuni la Kars, în estul ţării.

"Dacă există un delict, acesta poate fi comis la fel de bine în viaţa reală ca şi în cea virtuală", a subliniat el, evocând manifestaţiile împotriva regimului islamo-conservator la putere, soldate cu patru morţi şi circa 8.000 de răniţi de la 31 mai.

Platforme precum Twitter şi Facebook au fost puternic folosite pentru mobilizarea de manifestanţi.

Yildirim a deplâns încă de luni faptul că reţeaua de micro-blogging Twitter a refuzat să coopereze cu autorităţile turce la momentul manifestaţiilor, în special pentru a-i identifica pe instigatori.

Colegul său de la Interne, Muammer Guler, a anunţat la 17 iunie că guvernul lucrează la elaborarea unei legi ce permite inculparea internauţilor care publică mesaje defăimătoare sau care incită la revolte pe reţelele de socializare.

Yildirim a recunoscut vineri că reţelele de socializare constituie un domeniu liber şi că nu se pune problema de a-l interzice. Însă "este cel mai natural drept al Turciei" să ceară ca reţelele de socializare să nu constituie un mijloc de incitare la violenţă, a spus el.

Ministrul a cerut reţelelor Facebook şi Twitter să nu se "joace cu demnitatea şi credibilitatea" Turciei care, a ameninţat el, le-ar putea da 'o palmă'.

La începutul manifestaţiilor împotriva sa, premierul turc Recep Tayyip Erdogan a denunţat ferm 'ameninţarea' reprezentată de Twitter, calificând reţeaua de socializare ca fiind 'perturbatoare'. "Acolo se propagă cele mai mari minciuni. Reţelele de socializare sunt cea mai mare ameninţare pentru societate", a acuzat el.

Mai multe de jumătate din populaţia Turciei, care numără 76 de milioane de locuitori, are acces la internet. 

×
Subiecte în articol: proteste turcia proteste twitter