Marea Britanie, lideri mondiali și personalități din întreaga lume și-au luat, ieri, rămas bun de la regina Elisabeta a II-a, ultima figură impunătoare a epocii sale, în cadrul unor fastuoase funeralii de stat. De altfel, ieri dimineață, s-au încheiat cele patru zile în care sute de mii de oameni au stat la coadă pentru a trece pe lângă sicriul celui mai longeviv monarh britanic, așezat la Westminster Hall din Londra.
Aceștia, la fel ca mulți alții din întreaga lume, inclusiv președintele american, Joe Biden, și soția sa, Jill, au dorit să-i aducă un omagiu celei care, în vârstă de 96 de ani, a petrecut șapte decenii pe tronul britanic. Au fost prezenţi şi regele Felipe al Spaniei, împreună cu soţia sa, Letizia, şi regele Carl Gustav al XVI-lea al Suediei, alături de regina Silvia. De asemenea, la Westminster Hall s-au recules preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Ucraina a fost reprezentată de Prima Doamnă a Ţării, Olena Zelenska.
Printre liderii care i-au adus un ultim omagiu reginei s-a numărat şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, care a venit împreună cu soţia sa, Brigitte, împăratul Naruhito al Japoniei, vicepreședintele chinez Wang Qishan și președintele sud-african Cyril Ramaphosa.
Președintele Klaus Iohannis a participat, alături de soția sa, Carmen, la funeralii. Și Majestatea Sa, Margareta, Custodele Coroanei, a fost prezentă, alături de soțul ei, Principele Radu.
Regele Charles, frații și fiii săi, prinții William și Harry, precum și alți membri ai familiei Windsor au mers în spatele sicriului, în timp ce acesta a fost transportat spre Westminster Abbey, alături de aproximativ 200 de cimpoieri și toboșari.
Sicriul reginei Elisabeta a II-a a fost transportat de la Westminster Hall la Westminster Abbey cu ajutorul unui afet de tun al Marinei Regale, de o importanță ceremonială uriașă. Tunul „Ordnance” a fost fabricat în 1896 pentru Royal Horse Artillery, dar nu a fost niciodată în serviciul activ. În schimb, a fost folosit pentru funeraliile reginei Victoria, în februarie 1901.
Afetul a transportat ulterior sicriele regelui Edward al VII-lea, regelui George al V-lea, regelui George al VI-lea, al lui Winston Churchill și al lordului Louis Mountbatten. Pentru regina Elisabeta a II-a, afetul a fost tras de 142 de membri ai Marinei Regale.
Apoi, clopotul tenor al Abației - locul încoronărilor, nunților și înmormântărilor regilor și reginelor timp de aproape 1.000 de ani - a bătut de 96 de ori.
Pe lângă demnitari, în cadrul congregației au fost prezenți cei care au primit cele mai înalte medalii militare și civile britanice pentru curaj, reprezentanți ai unor organizații de caritate susținute de regină și cei care au avut contribuții extraordinare în lupta contra pandemiei COVID-19.
Ulterior, sicriul a fost adus prin centrul Londrei, trecând pe lângă reședința reginei de la Palatul Buckingham până la Arcul Wellington de la Hyde Park Corner.
De acolo, sicriul a fost transportat pe un dric la Castelul Windsor, la vest de Londra, pentru o slujbă la Capela St. George.
În cursul serii, în cadrul unei slujbe private, sicriul reginei a fost depus la Capela memorială Regele George al VI-lea, unde se odihnesc și părinții și sora ei, prințesa Margaret, alături de mormântul soțului ei, prințul Philip, care a murit anul trecut la vârsta de 99 de ani.
„Cu toții am crezut că era invincibilă!”
Regina Elisabeta a II-a a murit pe 8 septembrie la Castelul Balmoral din Scoția. Starea ei de sănătate era în declin, iar de luni de zile monarhul, care a îndeplinit sute de angajamente oficiale până la 90 de ani, s-a retras din viața publică, deși cu doar două zile înainte de deces o numise pe Liz Truss prim-ministru.
„Cu toții am crezut că era invincibilă!”, le-a spus prințul William oamenilor care așteptau să își prezinte omagiile.
A 40-a suverană dintr-o linie genealogică care își are originea în 1066, regina Elisabeta a II-a a urcat pe tron în 1952.
Când i-a succedat tatălui său, George al VI-lea, Winston Churchill a fost primul ei șef de guvern, iar Josef Stalin conducea Uniunea Sovietică. Ea a întâlnit aproape toate figurile importante de la politică la divertisment și sport, inclusiv pe Nelson Mandela, Papa Ioan Paul al II-lea, Beatles, Marilyn Monroe, Pele și Roger Federer.
Deși se spune că avea o înălțime de doar 1,60 m, regina Elisabeta a II-a domina întrevederile la care participa cu prezența sa și a devenit o figură globală impunătoare.
„Regina Elisabeta a II-a a fost, fără nicio umbră de îndoială, cea mai cunoscută figură din lume, cea mai fotografiată persoană din istorie, cea mai ușor de recunoscut, iar faptul că liderii mondiali au venit la Londra pentru înmormântare spune multe despre această figură emblematică.”
Anthony Seldon, istoric