Reporterul indian de televiziune Narayan Pargaien a ajuns să fie criticat de toată lumea, după ce o înregistrare în care bărbatul transmite dintr-o zonă lovită de viituri a ajuns pe Internet. Jurnalistul de la postul indian News Express Channe a relatat despre inundaţiile din nordul ţării, in timp ce se afla urcat pe umerii unui sinistrat.
Narayan Pargaien i-ar fi spus cameramanului să nu lase să se vada asta la televizor, dar acesta nu l-a ascultat. După ce imaginile au făcut înconjurul lumii, jurnalistul s-a apărat spunând că sinistratul s-a oferit să-l ţină în spate, în semn de respect.
"Omul a vrut să-şi arate respectul pentru că eram prima persoană importantă care i-a călcat pragul uşii. Aşa că, în timp ce traversam râul, s-a oferit să mă ţină în spate...între timp, m-a gândit că ar fi bine să şi transmit ceva. Cameramanul a vrut să mă saboteze pentru că eu nu trebuia să apar decât de la brâu în sus. A vrut să-mi distrugă cariera", a declarat reporterul.