Un restaurant din Montreal, denumit în variantă franceză după Robin Hood, "Robin des Bois", a adoptat obiceiurile eroului legendar, adică ia de la bogaţi şi dă la săraci.
Haiducia proprietarilor restaurantului, care are 20 de salariaţi, constă în faptul că, pe lângă aceştia, beneficiază zilnic de ajutor pe gratis la bucătărie şi în sala de restaurant, şi din partea a 20 de voluntari, scrie BBC online. Tot profitul realizat de restaurant prin munca voluntarilor merge la şase societăţi de binefacere locale, iar pe lista celor care vor să dea ajutor pe gratis e înghesuială mare, numărul celor înscrişi până acum depăşind 3.500 de persoane.
Citește pe Antena3.ro