x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Reteta evaziunii Starbucks: import prin Elvetia, prajire la Amsterdam, vanzare la Londra

Reteta evaziunii Starbucks: import prin Elvetia, prajire la Amsterdam, vanzare la Londra

de IncomeMagazine    |    03 Noi 2012   •   08:19
Reteta evaziunii Starbucks: import prin Elvetia, prajire la Amsterdam, vanzare la Londra
Starbucks, acuzata de evaziune la plata impozitelor in Marea Britanie, a raportat astazi un venit record din încasări, conform BBC.

Vineri, compania a emis un raport financiar, potrivit caruia veniturile sale au crescut cu 11%, ajungand la un record de 3,36 miliarde de dolari. Profitul net pentru primul trimestru a fost de 359 milioane dolari, comparativ cu 358,5 milioane dolari pentru aceeași perioadă a anului trecut.

Compania americana se afla insa in centrul unui scandal in Europa dupa ce politicieni din Marea Britanie, Germania și Franța au solicitat declansarea unei anchete in cazul lanțului de cafenele. Spirirtele au fost atatate de un raport al agenției de știri Reuters, care a relatat faptul că în ultimii zece ani compania Starbucks a declarat pierderi pentru a evita plata unor impozite

Potrivit ziarului The Guardian, conducerea lantului de cafenele Starbucks respinge acuzațiile de evaziune fiscală în Marea Britanie. "Niciodată nu am evitat plata impozitelor", - a declarat președintele diviziei europene a Starbucks, Michelle Gass. Ea a precizat ca firma este "deschisă și pregatia", pentru discutii pe aceasta tema cu orice autoritate.

Citeste si
Ce pasi trebuie sa urmezi pentru a gasi mai usor un nou loc de munca
Ce se ascunde in spatele marcilor proprii din hypermarketuri
Cele mai costisitoare catastrofe naturale din lume

×
Subiecte în articol: evaziune fiscala Marea Britanie Starbucks