Revoltele studentesti din Franta risca sa faca victime la nivelul Guvernului de la Paris. Presedintele Jacques Chirac se vede prins intre multimea furioasa si premierul pe care s-a angajat sa il sustina.
O cuvantare televizata si un apel la compromis. Cam asta se asteapta, zilele acestea, de la presedintele francez Jacques Chirac. La fel ca la inceputul anului, cand protestele de strada l-au adus in al doisprezecelea ceas in fata cetatenilor, carora le-a cerut sa se calmeze, Chirac a decis, intr-un tarziu, sa iasa la rampa. Potrivit Financial Times, Chirac are de facut o alegere dificila: sa ii tina partea premierului Dominique de Villepin, pe care si-l doreste drept succesor, sau sa le tina partea maselor si sa isi retraga sprijinul fata de Villepin. In ambele situatii, presedintele are de pierdut, noteaza publicatia. Daca ramane de partea lui de Villepin, protestele ameninta sa se intensifice in mod periculos. Daca isi obliga premierul sa bata in retragere, totul ar putea culmina cu demisia acestuia. "Presedintele s-a remarcat in trecut pentru ca le-a facut pe plac maselor. Dar in aceasta perioada de «final de regim», ar putea considera ca nu are nimic de pierdut si va porni batalia cu sindicatele", comenteaza Finacial Times. VICTIME COLATERALE. In timp ce studentii francezi, sindicatele si Guvernul isi duc bataliile pe strazile Frantei, au aparut si victimele colaterale ale acestui conflict. Este vorba despre straini sositi in Franta la studii si care se vad prinsi intr-un razboi care nu este al lor. Pentru ei, nemultumirile francezilor fata de legea care le permite angajatorilor sa dea afara tinerii dupa doi ani, fara explicatii, nu inseamna decat cursuri si credite ratate si timp pierdut. Asta cu atat mai mult cu cat profesorii din centrele universitare franceze pomenesc tot mai des de amanarea pentru la toamna a unor examene ce ar trebui sa aiba loc in aceasta vara. "La vara trebuie sa ma intorc in Quebec. Nu se pune problema sa pot reveni in Franta la toamna", a declarat, pentru AFP, o studenta canadiana. Desi spune ca intelege nemultumirea tinerilor francezi, vietnamezul Haiguan Nguen este de parere ca totul se prelungeste prea mult. IN PIERDERE. Practic, activitatea a peste 60 de centre universitare este blocata de mai bine de trei saptamani. Pentru studentii straini, totul se rezuma la cursuri si seminarii care nu mai au loc, bani si timp pierdute. O amanare pe termen nedeterminat a unor examene si teste poate fi, pentru studentii care au avut nevoie de viza de Franta, o problema extrem de serioasa.Citește pe Antena3.ro