Îngrijorarea pune stăpânire şi pe magnatul metalurgiei Rinat Ahmetov, reputat “atotputernic” din regiunea Doneţk. Cel mai bogat om din Ucraina a fost acuzat, luni, de un lider separatist că ar avea în solda sa “două treimi dintre activiştii proruşi”, în condiţiile în care el ar încerca de fapt să reia relaţiile cu Kievul, acuzaţie dezminţită imediat de cel vizat.
Fost apropiat al lui Viktor Ianukovici, Ahmetov a anunţat de curând înfiinţarea propriei miliţii, menite să patruleze în paralel cu poliţia. O fracţiune rivală care ar putea fi primită cu ostilitate de separatiştii înarmaţi, scrie Le Figaro.
Ahmetov a înfiinţat o miliţie din rândul muncitorilor de la una dintre uzinele sale – Ilici - , care sunt însărcinaţi cu restabilirea ordinii în localitatea Mariupol, din sud-estul Ucrainei. Acolo, în ultimele două săptămâni, violenţele au dus la moartea a zeci de persoane. Organizaţia se declară apolitică.
“După revoltele din 9 mai, care s-au soldat cu şapte morţi şi 42 de răniţi, populaţia era înspăimântată, poliţia demoralizată. Erau multe magazine jefuite, se furau maşini, era haos şi un sentiment de vid de putere. Trebuia reacţionat cumva”, povesteşte Iuri Zincenko, directorul uzinei metalurgice Ilici, cel mai important angajator din regiune şi una dintre mândriile imperiului industrial al lui Rinat Ahmetov.
Conducerea uzinei a decis instituirea acestei miliţii non-armate, recrutate din rândurile celor 30.000 de angajaţi, pentru restabilirea liniştii în localitatea cu 500.000 de locuitori.
“Este foarte legal. Oamenii noştri patrulează cu poliţia, nu poartă arme. De zece zile am început asta şi nu mai sunt jafuri şi oameni înarmaţi prin oraş. Situaţia s-a îmbunătăţit”, dă asigurări Zincenko.
Primul semn vizibil al îmbunătăţirii atmosferei în oraş e faptul că baricadele care fuseseră ridicate în oraş de separatiştii proruşi au dispărut, au constatat jurnaliştii AFP trimişi la faţa locului.
Zincenko a declarat că pe acelaşi model se vor constitui patrule şi în alte oraşe din regiunea Doneţk, unde are uzine Rinat Ahmetov. Uzina Ilici a lui Ahmetov furnizează direct poliţiei carburanţi, sediile acesteia fiind incendiate în timpul incidentelor.
Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, are o avere estimată la peste 11 miliarde de dolari de către Forbes.