x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Risc sporit de atentate în luna august! SUA închid duminică temporar câteva ambasade

Risc sporit de atentate în luna august! SUA închid duminică temporar câteva ambasade

de Marina Constantinoiu    |    02 Aug 2013   •   19:58
Risc sporit de atentate în luna august! SUA închid duminică temporar câteva ambasade

Statele Unite au emis vineri o alertă mondială de călătorie pentru toţi cetăţenii americani, avertizând asupra riscului sporit al unor atentate pe care gruparea teroristă al-Qaida le-ar putea comite în luna august, mai ales în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, transmite AFP.

Totodată, Departamentul de Stat a cerut cetăţenilor americani aflaţi în străinătate să îşi ia măsuri suplimentare de precauţie, după ce cu o zi în urmă a anunţat că, din raţiuni de securitate, mai multe dintre ambasadele sale vor fi închise duminică, prima zi de lucru a săptămânii în numeroase ţări musulmane, existând posibilitatea ca unele misiuni diplomatice să rămână închise pentru mai mult timp.

Potrivit alertei emise, atentatele sunt posibile “în special în Orientul Mijlociu şi în Africa de Nord”, dar Washingtonul insistă de asemenea şi asupra riscului unor astfel de acţiuni în “Peninsula arabică”. “Informaţiile de care dispunem în prezent sugerează că al-Qaida şi grupările sale afiliate continuă să pregătească atentate teroriste în regiune, dar şi dincolo de aceasta. Ele şi-ar putea concentra eforturile pentru a comite atentate până la sfârşitul lunii august”, se precizează în alertă, care mai avertizează în special asupra “unor posibile atentate în mijloacele de transport şi în infrastructurile turistice”.



×
Subiecte în articol: risc atentat terorist terorism