x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rod Stewart, huiduit în Germania, când făcea o demonstrație de susținere pentru Ucraina

Rod Stewart, huiduit în Germania, când făcea o demonstrație de susținere pentru Ucraina

de Redacția Jurnalul    |    17 Iun 2024   •   10:30
Rod Stewart, huiduit în Germania, când făcea o demonstrație de susținere pentru Ucraina

Rod Stewart a fost huiduit în Germania, la un concert, în timp ce făcea o demonstrație de susținere pentru Ucraina.

Încă de când Rusia a lansat invazia Ucrainei, în urmă cu mai bine de doi ani, Sir Rod Stewart l-a criticat deschis pe Putin. Dar cântărețul pare să fi fost huiduit la Leipzig pentru cel mai recent omagiu adus Kievului.

Cântărețul în vârstă de 79 de ani, care s-a pronunțat împotriva invaziei Rusiei în Ucraina, a cântat vineri la Quarterback Immobilien Arena din Leipzig. Înainte de a cânta Rhythm Of My Heart, hitul său din 1991 - pe care el îl numește cântec de război și pe care l-a dedicat Kievului în spectacolele recente -, steagul ucrainean a fost proiectat pe ecran. Apoi au fost proiectate imagini cu Zelenski, ceea ce a provocat huiduieli, strigăte și fluierături puternice din partea mulțimii, potrivit Sky News.

Videoclipurile din rețelele de socializare arată cum mulțimea huiduie în timp ce Sir Rod îl salută pe președintele ucrainean.

Interpretul a condamnat în mod regulat Rusia începând cu anul 2022, iar recent l-a numit pe Vladimir Putin un „nemernic" în timpul unui interviu acordat postului Sky News.

În octombrie 2022, Sir Rod a dezvăluit, de asemenea, că a închiriat și mobilat o casă pentru o familie de șapte refugiați ucraineni.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: rod stewart ucraina