x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rodrigo Duterte a afirmat că va ordona uciderea propriului fiu, dacă acesta are legături cu drogurile

Rodrigo Duterte a afirmat că va ordona uciderea propriului fiu, dacă acesta are legături cu drogurile

22 Sep 2017   •   13:33
Rodrigo Duterte a afirmat că va ordona uciderea propriului fiu, dacă acesta are legături cu drogurile

Președintele filipinez Rodrigo Duterte a afirmat că își va omorî fiul dacă acuzațiile conform cărora acesta ar fi implicat în traficul de droguri s-ar dovedi adevărate, potrivit The Guardian.

Paolo Duterte, în vârstă de 42 de ani, a apărut în această lună în fața senatului pentru a nega acuzațiile aduse din partea unui parlamentar din opoziție care afirmă că acesta a fost membru al unui grup de traficanți chinezi care aduceau metamfetamină din China.

Președintele Rodrigo Duterte nu s-a referit direct la acuzații, dar a făcut referire la declarațiile făcute în campania sa electorală când a afirmat că niciunul dintre copiii săi nu are legături cu drogurile, dar că aceștia vor suferi cea mai dură pedeapsă dacă se dovedește contrariul.

„I-am spus lui Pulong (Paolo): << Ordinele mele sunt să fi omorât dacă ești prins. Și voi proteja poliția care te va omorî, dacă este adevărat. >>”, a spus președintele filipinez.

Duterte, în vârstă de 72 de ani, a câștigat alegerile prezidențiale pe o platformă brutală privind legile și ordinea în care a promis că va porni o campanie fără precedent pentru a eradica drogurile prin uciderea a peste 100.000 de traficanți și de consumatori.

×
Subiecte în articol: filipine Rodrigo Duterte droguri