Un tribunal din Viena l-a condamnat pe un român la 2 ani de închisoare, vineri, pentru trafic de persoane, după ce a fost prins, în luna august, transportând câteva zeci de persoane într-un camion ale cărui uşi erau sudate, relatează Reuters.
Poliţia austriacă a salvat cele 26 de persoane din camionetă, printre care se aflau şi 3 copii cu vârste între 5 şi 6 ani care sufereau de deshidratare majoră şi se aflau în pericol de moarte. Persoanele proveneau din Siria, Afganistan şi Bangladesh.
Un purtător de cuvât al tribunalului a declarat că românul, care are vârsta de 30 de ani, a făcut apel.
Poliţiştii austrieci au oprit camioneta cu numere de înregistrate româneşti după o urmărire, în apropierea oraşului St. Peter am Hart de la graniţa cu Germania, destinaţia preferată a celor mai mulţi migranţi, care fug din calea războaielor sau a sărăciei.
Incidentul a survenit la numai 2 zile după ce poliţia din Austria a descoperit un camion abandonat în care se aflau 71 de cadavre în descompunere.