19 FEBRUARIE 2005
VACANTA. Organizatia non-guvernamentala spaniola Rumanalde a lansat un apel catre familiile din Errenteria si din intreaga regiune Oarsoaldea, pentru a primi in luna iulie a acestui an un copil din Romania in casele lor, transmite Romanian Global News. Consiliera pe probleme de Educatie si Tineret din cadrul Primariei, Mari Mar Martinez, a spus ca Rumanalde are deja 9 ani de cand aduce in excursie copii romani cu varste intre 8 si 12 ani. Pentru a certifica veridicitatea cazului fiecarui copil, Rumanalde conteaza in Romania pe sprijinul asociatiei bucurestene Caritas.
PETITIE. Romanii din Canada au lansat recent o petitie online, in vederea introducerii unei curse TAROM regulate pe ruta Romania-Canada (Bucuresti-Montreal), informeaza RGN Press. Comunitatea romaneasca din tara frunzei de artar intentioneaza sa stranga prin intermediul acestei petitii cat mai multe semnaturi care sa vina in sprijinul solicitarii lor. "Numarul mare al romanilor din Canada si interesul pentru o astfel de cursa credem ca ar face-o deosebit de utila si rentabila. Ar fi o posibilitate pentru TAROM sa-si extinda serviciile, iar pentru romanii canadieni, o legatura mult intarita cu Romania", sustin romanii din Canada. Pana in prezent, si-au pus semnatura pe aceasta petitie 391 de persoane.
CORDOBA. Concesionarul camping-ului in care Primaria din Cordoba a cazat luna trecuta 36 de romani a acuzat autoritatile ca l-au adus la sapa de lemn. El spune ca autoritatile nu au platit pentru cazarea romanilor. La inceputul lunii ianuarie, autoritatile din Cordoba au fost puse in dificultate de aparitia a aproximativ 100 de romani de "etnie rroma", conform spaniolilor, care cerseau pe strazile orasului si foloseau copiii pentru a strange bani.
LANSARE. Liga Tinerilor Romani de Pretutindeni a lansat ieri Focus on Romanians - raportul de monitorizare privind discriminarea romanilor de pretutindeni in anul 2004, transmite RGN Press. Primul numar al buletinului Focus on Romanians are drept centre de interes situatia scolilor romanesti din Transnistria, presei si audiovizualului din Republica Moldova, comunitatii romanesti din Ucraina in ultimii trei ani si un interviu cu fostul detinut politic de la Tiraspol, Alexandru Lesco.Citește pe Antena3.ro