Informația a apărut în presa canadiană, citată de Antena 3 CNN.
Cele șase persoane ale căror trupuri neînsuflețite au fost recuperate, joi, din râul St. Lawrence făceau parte din două familii de origine română și indiană.
Acestea încercau, probabil, să intre ilegal în SUA, a anunțat, vineri poliția.
Poliția din teritoriul Mohawk Akwesasne a menționat, într-o actualizare, că trupurile neînsuflețite au fost găsite într-o zonă mlăștinoasă, în timpul unei căutări aeriene desfășurate cu ajutorul Gărzii de Coastă a Canadei.
Zona respectivă se află la granița dintre provinciile canadiene Quebec și Ontario și statul american New York.
Printre morți se află un copil mic, asupra căruia a fost găsit un pașaport canadian.
Copilul făcea parte din familia de români.
Oficialii au precizat că un al doilea copil din aceeași familie, un bebeluș, este încă dispărut.