x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi români au murit în incendiul devastator din Valencia

Doi români au murit în incendiul devastator din Valencia

de Redacția Jurnalul    |    28 Feb 2024   •   08:50
Doi români au murit în incendiul devastator din Valencia

Doi români au murit în incendiul din Valencia, Spania, care a cuprins o clădire de 14 etaje, a anunțat miercuri dimineața Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Potrivit ministerului, autorităţile spaniole au notificat reprezentanţii Consulatului României la Castellon de la Plana că au finalizat procesul de identificare a victimelor şi au confirmat decesul a doi cetăţeni români care fuseseră iniţial declaraţi dispăruţi.

Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanţe familiei îndoliate.

MAE precizează că reprezentanţii Consulatului României la Castellon de la Plana sunt în continuare în legătură cu autorităţile spaniole şi cu cetăţenii români afectaţi de incendiu care au solicitat asistenţă consulară şi urmăresc evoluţia situaţiei, în vederea asigurării asistenţei/protecţiei consulare, conform competenţelor şi cu respectarea legislaţiei spaniole.

Mai multe persoane au murit în incendiul de proporții izbucnit joi într-un bloc din Valencia, Spania. Incendiul a cuprins un bloc de 14 etaje din cartierul Campanar și s-a extins la o clădire adiacentă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: romani morti incendiu Valencia