Cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie, campania s-a înveninat o dată cu seria de dezvăluriri potenţial supărătoare pentru favoriţii scrutinului, a relatat marţi AFP.
Potrivit agenţiei franceze de presă, prima ţintă a acestor dezvăluri este preşedintele Traian Băsescu, "devenit personaj principal al unei cărţi publicate în Statele Unite pe baza mărturisirilor ex-procurorului Ciprian Nastasiu". "Însărcinat cu mai multe dosare răsunătoare de spionaj şi trafic de arme, dar mai ales cu acela legat de răpirea a trei jurnalişti români în Irak", Nastasiu a fost demis în 2008 pentru "lipsă de profesionalism", aminteşte AFP, care precizează: "Cartea intitulată «Prădarea României» evocă rolul pe care l-ar fi jucat dl Băsescu în eliberarea jurnaliştilor" şi "apoi în ancheta vizându-l pe «creierul» acestui rapt, omul de afaceri româno-sirian Omar Hayssam".