x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe România, importator de tortură

România, importator de tortură

de Irina Cristea    |    17 Mar 2010   •   00:00

România a importat din Cehia şi Germania dispozitive pentru aplicarea de şocuri electrice, cătuşe şi sprayuri cu substanţe chimice, considerate "instrumente de tortură", arată un raport al organizaţiei Amnesty International.



Documentul arată că tranzacţionarea echipamentelor de poliţie şi securitate concepute în scopul torturii este posibilă din pricina lacunelor juridice. "Anumite state membre UE au acordat licenţe pentru exportul unor astfel de instrumente în ţări în care ele par să fi fost folosite pentru tratamente crude, inumane şi degradante", se arată în document. Doar şapte state europene au respectat obligaţia de a răspunde public pentru astfel de exporturi, potrivit organizaţiei.

"Aceste preocupări nu pot fi confirmate sau infirmate în lipsa unor informaţii suplimentare privind modul de utilizare a instrumentelor respective", mai arată sursa citată. Potrivit raportului, companii din Cehia au exportat în 2006 dispozitive pentru şocuri electrice, cătuşe şi sprayuri cu substanţe chimice în România, Bulgaria, SUA, Georgia, Mexic şi Mongolia.

De asemenea, au fost constatate exporturi neautorizate de dispozitive pentru şocuri electrice din Germania către România, Georgia, Bangladesh şi Iran. (

×
Subiecte în articol: externe