"China a solicitat şi misiunii noastre diplomatice să nu participe. Pentru moment, analizăm împreună cu celelalte state membre UE chestiunea participării la decernarea premiului Nobel pentru Pace şi urmează să fie luată o decizie în scurt timp în acest sens", a spus Doris Mircea.
Ea a explicat că faptul că nu s-a luat încă o decizie nu înseamnă neparticiparea României. "Poate să participe primul colaborator, nu ambasadorul. Asta nu înseamnă că România nu participă", a spus ea, adăugând că decizia va fi anunţată.
România nu va trimite şeful misiunii diplomatice la ceremonia decernării premiului Nobel pentru Pace disidentului chinez Liu Xiaobo, programtă la Oslo în 10 decembrie, ci va desemna o altă persoană, declarase, recent, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi.
"Noi nu ne temem nici de represalii, nici de altceva, dar în acelaşi timp înţelegem de mulţi ani sensibilităţile prietenilor noştri chinezi. Nu am vrea să intervenim în marea lor societate într-un fel sau altul. Cred că chestiunea decernării premiului a fost un act de libertate în Europa din partea Fundaţiei Nobel şi nu contestăm niciun fel de opţiune când este vorba de o personalitate sau alta care contribuie la bunul mers al dialogului în această lume. Nu vom fi acolo cu şeful de misiune. Vom vedea pe cine trimitem, dar nu va fi şeful misiunii", spunea Baconschi.
Institutul Nobel i-a invitat la ceremonie, programată pentru data de 10 decembrie, pe toţi ambasadorii aflaţi în funcţii în capitala Norvegiei. Diplomaţii trebuiau să confirme până pe 15 noiembrie participarea la eveniment.
"Unii încă aşteaptă instrucţiuni", a declarat directorul Institutului Nobel, Geir Lundestad, fără a dezvălui numele ţărilor ezitante.
China, care îl consideră pe Liu Xiaobo drept "un infractor", a ameninţat cu "consecinţe" ţările care îl vor susţine pe disidentul condamnat la 11 ani de detenţie pentru subminarea puterii de stat.
Ambasada chineză din Oslo le-a cerut celorlalte reprezentanţe diplomatice să nu participe la ceremonie. însă, în pofida apelului, majoritatea ţărilor europene, între care Franţa, Marea Britanie şi Germania, precum şi Statele Unite au confirmat deja participarea.
Fost profesor universitar, Liu Xiaobo, în vârstă de 54 de ani, a fost condamnat pentru că a participat la elaborarea "Cartei 08", un text care cere democratizarea Chinei.
Dat fiind că disidentul este în detenţie, soţia sa este consemnată la domiciliu, iar despre fraţii săi nu se ştie dacă pot părăsi China, Comitetul Nobel riscă, pentru prima dată în 109 ani, să nu poată înmâna premiul laureatului sau reprezentanţilor acestuia, la data tradiţională de 10 decembrie. (Mediafax)