După ani de "îngheţ", România şi Republica Moldova au făcut primii paşi spre normalizarea relaţiilor, premierii celor două ţări semnând ieri la Bucureşti o serie de acorduri importante.
În prima sa vizită oficială în România, premierul moldovean, proeuropeanul Vlad Filat, a mai semnat împreună cu omologul său român, Emil Boc, Acordul cu privire la punctele de trecere a frontierei şi Protocolul de amendare a Acordului interguvernamental privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat în 1992.
Convenţia privind micul trafic de frontieră va oferi posibilitatea pentru aproximativ un milion de cetăţeni moldoveni să circule în România fără vize, în baza unor permise speciale şi gratuite. Este vorba despre cetăţenii moldoveni cu domiciliul stabil la maximum 50 de kilometri de frontiera comună. Permisele vor fi eliberate de Consulatul României de la Chişinău, dar şi de viitoarele consulate de la Bălţi şi Cahul. Semnarea acestei convenţii a fost iniţiată de România în 2008, dar autorităţile moldovene de atunci au respins oferta.
Premierul Vlad Filat a fost însoţit de ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, acesta din urmă discutând cu omologul său român, Cătălin Predoiu, inclusiv despre posibilitatea desemnării cât mai rapide a ambasadorilor român şi moldovean. Iurie Leancă a precizat că au fost anulate notele prin care mai mulţi diplomaţi români fuseseră declaraţi persona non grata de fostul regim Voronin. Cătălin Predoiu a precizat că "relaţia bilaterală şi susţinerea parcursului european al Republicii Moldova constituie priorităţi absolute ale politicii externe a României". Iurie Leancă a afirmat că ţara sa poate şi trebuie să devină cel mai bun vecin al României.
Citește pe Antena3.ro