x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe România susține aderarea Georgiei la UE

România susține aderarea Georgiei la UE

de Redacția Jurnalul    |    18 Feb 2023   •   08:40
România susține aderarea Georgiei la UE
Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a reconfirmat vineri sprijinul ferm al României pentru avansarea Georgiei în direcția obținerii statutului de candidat la aderarea la UE, în cadrul unei întâlniri avute la Munchen cu omologul său georgian.

Ministrul Bogdan Aurescu a avut vineri o întrevedere cu omologul georgian, Ilia Darchiashvili, în marja participării la lucrările Conferinței de Securitate de la München.

Cei doi miniștri de externe au convenit încheierea unui Plan de Acțiune pentru implementarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic, semnată de președinții celor două state, la București, la 11 octombrie 2022.

Ministrul Bogdan Aurescu a salutat concluziile Raportului analitic privind alinierea Georgiei la acquis-ul european, publicat de Comisia Europeană la 2 februarie 2023, și a reconfirmat sprijinul
ferm al României pentru avansarea Georgiei în direcția obținerii statutului de candidat la aderarea la UE.

Șeful diplomației române a reiterat disponibilitatea României de a oferi asistență tehnică, pe palierele relevante, pentru a susține partea georgiană în implementarea angajamentelor sectoriale
asociate avansării agendei europene. Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat, totodată, importanța atingerii, prin procesul de reformă, a reperelor de etapă incluse în Opinia Comisiei Europene din iunie 2022.

Șeful diplomației române a apreciat cooperarea Georgiei cu structurile NATO și a reiterat sprijinul României pentru parcursul euroatlantic al Georgiei

Întrevederea a prilejuit un schimb de opinii privind evoluțiile de securitate din Caucazul de Sud. Ministrul Bogdan Aurescu a reafirmat sprijinul consecvent al României pentru independența,
suveranitatea și integritatea teritorială ale Georgiei, în cadrul frontierelor sale recunoscute internațional, și a asigurat partea georgiană că țara noastră va rămâne un promotor activ al implicării
consistente a UE în procesul de reglementare a conflictelor prelungite din regiune.

Ministrul georgian de externe l-a invitat pe omologul român să facă o vizită în Georgia, invitația fiind acceptată de partea română.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: romania georgia uniunea europeana