Românii, oile negre ale imigraţiei

Cât de naiv, ca să nu spun tâmpit, poţi să fii ca să crezi că, interzicând accesul românilor pe piaţa muncii, ai rezolvat problema imigraţiei în Marea Britanie? Recenta decizie a ministrului de Interne Alan Johnson se lipeşte precum nuca de peretele crăpat al guvernării laburiste.

Aflaţi sub tirul necruţător al opiniei publice, al opoziţiei conservatoare şi al presei britanice, laburiştii încearcă să dreagă busuiocul pe ultima sută de metri. Cum? Prin luarea de măsuri absolut "drastice" în ceea ce priveşte imigraţia scăpată de sub control de mai bine de 10 ani. A ajuns ministrul Johnson la concluzia că, limitând numărul românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii, s-a redus simţitor şi imigraţia în Regatul Unit. Decizie deloc surprinzătoare dacă ne gândim că "Perfidul Albion" ne pregătise oricum măsuri discriminatorii.


IMIGRANŢII UMPLU GAURA NEAGRĂ A ECONOMIEI
Britanicii ne-au trântit, cu dezgust, uşa-n nas, încă de la integrarea în UE. Am fost, dacă vreţi, copilul nedorit al Uniunii Europene, cetăţeni de lumea a treia, paria ai Europei. Trăiesc de ani buni în Londra, un oraş cosmopolit, care adăposteşte peste 11 milioane de suflete. "Legale" sau "ilegale". Peste un sfert din populaţia capitalei londoneze este formată din imigranţi cărora li s-a pierdut urma din pricina incompetenţei unui sistem total depăşit de evenimente. An de an, în Regat sosesc mii de pakistanezi, sri-lankezi, chinezi sau afgani. Toţi aceştia umplu gaura neagră a economiei britanice, fiindcă nimeni nu se mai oboseşte să-i caute. Pe lângă ei, zecile de mii de polonezi, cehi, lituanieni sau slovaci, "cetăţeni de rang întâi" ai UE, cărora Marea Britanie le-a deschis larg uşile. Numeric, aceşti "europeni adevăraţi" îi bat liniştit pe români şi bulgari.

Evidenţele Ministerului de Interne britanic nu mint. Este clar că oaia neagră a imigraţiei rămânem tot noi, braţ la braţ cu vecinii de peste Dunăre. "Aplicarea acestor măsuri va proteja lucrătorii britanici şi interesul naţional", sună aberant declaraţia ministrului de Interne Johnson. Au ajuns românii să submineze interesul naţional britanic muncind legal, plătind taxe către stat, cheltuieli către furnizorii de utilităţi, transportul (cel mai scump din Europa), iar lista poate continua. Problema românilor care trăiesc, muncesc, contribuie şi cheltuiesc în Marea Britanie nu sunt, însă, măsurile luate an de an de guvernanţii laburişti împotriva lor. Chestiunea stă şi în modul în care cei plătiţi să facă ceva pentru ei dorm în papucii statului, în măreaţa clădire situată în buricul Londrei, în exclusivista zonă numită Kensington.


LA VOT? MAI VEDEM!
De când mă aflu în această ţară n-am auzit ca Excelenţele lor, ambasadorii României la Londra, câţi s-or fi perindat, să se deranjeze măcar o singură dată să facă şi ei un lobby acolo, să preseze pentru drepturile celor pe care-i (vorba vine) reprezintă. Preocuparea de căpătâi a diplomaţilor români la Londra rămâne, totuşi, organizarea de serate culturale şi simpozioane la care se servesc aferat pişcoturi şi cupe de şampanie, în timp ce compatrioţii lor sunt lăsaţi la mâna destinului.

Aceiaşi compatrioţi care trimit acasă, an de an, destui bani pentru ca România să respire. Românii din diaspora, oriunde s-ar afla, sunt aşteptaţi în curând la urne pentru a-şi desemna preşedintele. Dacă nu cumva vor răspunde şi aceştia cu aceeaşi monedă... Indiferenţa!