x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rosapepe - Controversa lui Joseph Biden cu un lider al opoziţiei de la Bucureşti

Rosapepe - Controversa lui Joseph Biden cu un lider al opoziţiei de la Bucureşti

26 Aug 2008   •   00:00

17:12 • James Rosapepe, fost ambasador american în România, relatează, într-un articol din ediţia online a Wall Street Journal, despre vizita lui Joseph Biden la Bucureşti, în 1999, când acesta s-a întâlnit cu Petre Roman, dar a avut şi o controversă cu un reprezentant al opoziţiei.



James Rosapepe, fost ambasador american în România, relatează, într-un articol din ediţia online a Wall Street Journal, despre vizita lui Joseph Biden la Bucureşti, în 1999, când acesta s-a întâlnit cu Petre Roman, dar a avut şi o controversă cu un reprezentant al opoziţiei.

"Am avut şansa să văd stilul său de conducere în septembrie 1999. Eram ambasador în România şi vizita avea loc imediat după efortul NATO de oprire a actelor de purificare etnică din Kosovo. Oficialii americani veneau la Bucureşti pentru a le mulţumi liderilor români pentru susţinere şi pentru a prefigura perspectivele Balcanilor", îşi aminteşte Rosapepe.

"Spre deosebire de alţi oficiali, a căror abordare era utilă dar foarte relaxată, domnul Biden şi-a exprimat curiozitatea încă de la aterizarea pe aeroportul Otopeni. M-a întrebat despre atitudinile românilor, despre poziţia liderilor români, despre raţiunile interne ale politicii externe a României faţă de Slobodan Miloşevici. În condiţiile în care domnul Biden îi cunoştea pe toţi liderii români chiar şi înainte de căderea dictatorului Nicolae Ceauşescu în 1989, întrebările erau foarte complexe", povesteşte fostul ambasador despre Biden, candidat al Partidului Democrat la funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite.

"În cursul întâlnirilor cu preşedintele Emil Constantinescu şi cu alţi oficiali, le-a mulţumit pentru susţinerea acordată NATO, vorbind apoi despre Miloşevici. Cât de puternică era, în opinia lor, Iugoslavia după război? Cum îi apreciau pe reprezentanţii opoziţiei democratice de la Belgrad? Era dornic să îi ajute pe sârbi să se îndrepte spre un viitor democratic", explică Rosapepe.

Fostul ambasador îşi aminteşte că, în timpul întâlnirilor, liderii români îşi exprimau interesul puternic pentru aderarea la NATO.
"În cursul unui dineu la reşedinţa mea cu reprezentanţii opoziţiei, unul dintre ei a declarat că aderarea la NATO este importantă pentru ţara lor dintr-un motiv de care până atunci nu mai auzisem. «Dacă suntem în NATO nu va mai trebui să ne temem că Alianţa va ataca România din cauza relaţiei cu minoritatea maghiară, aşa cum s-a întâmplat în Iugoslavia. Turcia este de mult timp membră NATO şi îi lăsaţi să facă ce vor cu minoritatea kurdă», spunea acesta. Domnul Biden, vizibil iritat, s-a ridicat de pe scaun, s-a aplecat peste masă şi a spus: "«Dacă pentru asta vreţi să aderaţi la NATO, mă voi asigura să nu se întâmple niciodată»", povesteşte Rosapepe.

"Alţi lideri l-au asigurat pe Biden - şi pe mine - că interlocutorul anterior făcuse o gafă şi că românii sunt dornici de relaţii bune cu minoritatea maghiară. şi au avut dreptate. Când opoziţia a ajuns la putere un an mai târziu, formaţiunea etnicilor maghiari a susţinut noul guvern. În 2004, România a devenit membră NATO, cu susţinerea lui Biden", subliniază Rosapepe.

El spune că ceea ce a observat a fost stilul direct şi pasiunea pe care Biden a adus-o în politica externă americană.
"Ştia ce să spună şi când să spună. Iar românii l-au respectat pentru asta. Întâlnirea cea mai extraordinară pe care am avut-o a fost cu Petre Roman, la acea vreme preşedinte al Senatului. Fusese prim-ministru la începutul anilor 1990, astfel că domnul Biden îl cunoştea. Joseph Biden l-a întrebat despre situaţia politică din Serbia, subiect pe care domnul Roman îl cunoştea foarte bine. De fapt, liderul democrat sârb pe care Petre Roman l-a recomandat Statelor Unite în vederea unei colaborări a contribuit la învingerea lui Miloşevici în alegerile din 2000. Acele alegeri au adus la putere democraţi prooccidentali. Joseph Biden a ştiut să pună întrebările care necesare persoanei potrivite", notează Rosapepe.

Fostul ambasador îşi aminteşte că, după întrevederea cu Roman, Biden a întrebat: "De ce este preocupat acest om? Arată aşa cum mă simţeam eu când am prezidat ultima şedinţă a Comisiei Juridice" (referire la anul 1994, când republicanii au obţinut controlul asupra Senatului american, iar Biden a pierdut preşedinţia Comisiei).

"Îl preocupă o problemă importantă. Ştii despre ce e vorba?", l-a întrebat Biden pe Rosapepe.

"Am fost uimit. Fără să fi ştiut detaliile politice, domnul Biden văzuse din limbajul trupului că Petre Roman era supus unui stres intens. Roman era supus presiunilor pentru că susţinerea publică pentru coaliţia guvernamentală care includea şi formaţiunea sa se diminua", explică Rosapepe.

El susţine că Joseph Biden are o intuiţie foarte bună despre alţi politicieni, americani sau străini, mai bună decât orice alt politician cunoscut de el.
  • Mediafax

×
Subiecte în articol: externe nato roman biden rosapepe joseph biden