x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia a îngheţat orice relaţie de cooperare în plan militar cu NATO

Rusia a îngheţat orice relaţie de cooperare în plan militar cu NATO

21 Aug 2008   •   00:00
Rusia a îngheţat orice relaţie de cooperare în plan militar cu NATO

12:15 • Rusia a decis să sisteze, "pînă la noi ordine", orice relaţie de cooperare în plan militar cu Alianţa Nord Atlantică şi ţările care o compun, a anunţat Ministerul norvegian al Apărării. Informaţia se bazează pe o convorbire între reprezentanţii Ministerului rus al Apărării şi ai Ambasadei Norvegiei la Moscova.

Rusia a decis să sisteze, "pînă la noi ordine", orice relaţie de cooperare în plan militar cu Alianţa Nord Atlantică şi ţările care o compun, a anunţat Ministerul norvegian al Apărării. Informaţia se bazează pe o convorbire între reprezentanţii Ministerului rus al Apărării şi ai Ambasadei Norvegiei la Moscova.

CRIZĂ. Această declaraţie a fost precedată de o serie de gesturi care anunţau o răcire a relaţiei dintre Moscova şi Alianţă. NATO a anunţat ieri suspendarea reuniunilor Consiliului NATO-Rusia.
Secretarul general al Alianţei, Jaap de Hoop Scheffer, a acuzat Rusia că nu a respectat acordul de încetare a focului negociat de preşedintele francez Nicolas Sarkozy pentru soluţionarea crizei din Georgia. Tot ieri, marina militară rusă a anunţat anularea participării sale la manevrele comune cu NATO în Marea Baltică. Ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, susţine însă că aceste decizii au caracter temporar şi se referă la cooperarea în curs şi nu la cooperarea în general.


Sursa: Realitatea TV

×
Subiecte în articol: externe