x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia afirmă că SUA au lansat bombe cu fosfor în Siria

Rusia afirmă că SUA au lansat bombe cu fosfor în Siria

10 Sep 2018   •   06:38
Rusia afirmă că SUA au lansat bombe cu fosfor în Siria

Armata rusă susţine că două avioane americane F-15 au lansat sâmbătă bombe cu fosfor în provincia siriană Deir al-Zor, transmit agenţiile TASS şi RIA

 

Loviturile au ţintit satul Hadjin, unde au provocat incendii, dar sursele militare ruse nu deţin informaţii despre eventuale victime, susţine Moscova. 

Un purtător de cuvânt al Departamentului Apărării Statelor Unite a dezminţit informaţia. "Până în acest moment, nu am primit niciun raport despre vreo utilizare a fosforului alba. Niciuna din unităţile militare din zonă nu este nici măcar echipată cu muniţie cu fosfor alb de orice tip", a declarat duminică comandorul Sean Robertson. 

Unele organizaţii pentru drepturile omului au afirmat că în timpul conflictului din Siria coaliţia condusă de SUA împotriva Statului Islamic a folosit muniţii cu fosfor alb. Bombele respective pot crea perdele de fum dens, alb şi sunt folosite ca mijloace incendiare. AGERPRES

×