Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat sâmbătă un decret care prevede o serie de măsuri de retorsiune economică, în replică la doborârea, marţi, a unui bombardier rus de către aviaţia turcă la frontiera siriană, informează AFP, DPA şi Reuters.
Măsurile pregătite de guvernul rus care "vizează asigurarea securităţii naţionale şi a cetăţenilor ruşi" prevăd interdicţia de a efectua zboruri charter între Rusia şi Turcia, interdicţia angajatorilor ruşi de a angaja muncitori turci de anul viitor şi interzicerea importului anumitor mărfuri turce, conform textului decretului publicat de Kremlin.
Începând de la 1 ianuarie 2016, angajatorii ruşi "nu vor mai putea să recruteze personal dintre cetăţenii Republicii Turcia", se menţionează în decret, care limitează astfel şi posibilitatea pentru "organizaţiile sub jurisdicţie turcă" de a lucra pe teritoriul rus.
Textul mai prevede, fără a preciza o dată, "interdicţia sau limitarea importurilor anumitor tipuri de mărfuri venind din Republica Turcă", în baza unei liste care urmează să fie stabilită de guvernul rus dar care nu a fost încă făcută publică.
Potrivit serviciului de presă al Kremlinului, citat de agenţiile ruse de presă, Vladimir Putin şi-a însărcinat guvernul să "să stabilească o listă de bunuri şi servicii la care măsurile economice nu se vor aplica".
În plus, Vladimir Putin "a cerut guvernului rus să ia măsuri pentru interzicerea transportului aerian charter între Rusia şi Turcia", în timp ce tour-operatorii ruşi ar trebui "să se abţină să propună cetăţenilor ruşi produse implicând vizite pe teritoriul Turciei".
Pe de altă parte, companiile aeriene turce vor trebui să se supună mai multor controale pe teritoriul rus, "din motive de securitate".
Decretul oficializează şi restabilirea regimului vizelor pentru turci, anunţată vineri de şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov.
Relaţiile dintre Ankara şi Moscova traversează o criză gravă după ce forţele aeriene turce au doborât marţi un bombardier rus Suhoi 24 la frontiera cu Siria.
Rusia a pretins scuze oficiale după incidentul aerian, dar preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a exclus un astfel de gest, notează AFP.
Sursa - Agerpres