"Directorul Rostransnadzor (agenţia de transporturi), Ghenadi Kurvenkov, a anunţat acest lucru în cadrul unei reuniuni cu ministrul Transporturilor, Igor Levitin", a afirmat sursa, precizând că documentele în acest sens sunt în curs de pregătire.
Un avion Tu-154B al companiei Kolavia, cu 116 pasageri şi opt membri ai echipajului la bord, a luat foc sâmbătă, în timp ce rula pe pista aeroportului din Surgut, înainte de a decola către Moscova.
Trei persoane au murit şi circa 40 au fost rănite în timpul catastrofei.
Pe de altă parte, Comitetul interguvernamental al aviaţiei (MAK) a anunţat duminică, pe site-ul său, că cele două cutii negre ale avionului au fost găsite.
"Comisia (de anchetă) a început să le deschidă. Comisia analizează fragmente din aparat şi din motoare", continuă MAK în comunicatul său.
"Au fost prelevate eşantioane din carburantul (aparatului) Tu-154 şi au fost transmise pentru analize", a precizat la rândul său Comitetul de anchetă al Parchetului, într-un comunicat.
Aparatul Tu-154B este principala versiune a avionului Tu-154, care a cunoscut în ultimii ani numeroase accidente.
La 10 aprilie 2010, preşedintele polonez Lech Kaczynski şi zeci de oficiali de rang înalt ai ţării au fost ucişi în accidentul avionului Tu-154 al preşedinţiei poloneze, în apropiere de Smolensk, în vestul Rusiei, care a provocat moartea tuturor celor 96 de persoane aflate la bord.
La 5 decembrie, un Tu-154 a ieşit de pe pistă după aterizarea la Moscova, provocând moartea a două persoane şi rănirea câtorva zeci. La 9.000 de metri altitudine, două motoare ale avionului, generatorul şi sistemele de navigaţie s-au defectat.