x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia arată vinovații pentru noul atac asupra Podului Kerci

Rusia arată vinovații pentru noul atac asupra Podului Kerci

de Redacția Jurnalul    |    17 Iul 2023   •   16:30
Rusia arată vinovații pentru noul atac asupra Podului Kerci
Sursa foto: Hepta

Diplomația rusă acuză Ucraina pentru atacul asupra podului Kerci, din această dimineață, și spune că Marea Britanie și SUA sunt, de asemenea, implicate, scrie Reuters.

''Atacul de astăzi asupra podului din Crimeea a fost comis de regimul de la Kiev. Acest regim este terorist şi are toate caracteristicile unei grupări internaţionale de criminalitate organizată.

Deciziile sunt luate de oficialităţi şi forțe ucrainene, cu participarea directă a agenţiilor de informaţii şi a unor politicieni americani şi britanici. SUA şi Marea Britanie sunt responsabile pentru o structură teroristă de stat'', a spus Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova. 

Și președintele Parlamentului din Crimeea, anexată în 2014 de Rusia, Vladimir Konstantinov acuză Ucraina. 

''Regimul terorist de la Kiev a comis în această noapte o nouă crimă şi a atacat podul din Crimeea'', a scris acesta pe Telegram.

De cealaltă parte, Serviciul de securitate al Ucrainei (SBU) a transmis că ''încă o dată podul s-a dus la culcare''.

Podul Kerci leagă peninsula Crimeea de Federația Rusă. Acesta a mai fost avariat în octombrie 2022 de forțele ucrainene, acțiune recunoscută până la urmă de Kiev. 

 

×