"Este dificil de evaluat poziţia Erevanului atunci când declaraţiile oficiale diferă atât de mult în una şi aceeaşi problemă. Armenia s-a retras din negocierile de pace, programate în decembrie 2022 la Moscova, ceea ce ne-a împiedicat să discutăm asupra tratatului de pace. Dacă partenerii noştri armeni sunt cu adevărat interesaţi să rezolve aceste probleme, atunci în loc să se angajeze într-o gândire dogmatică este necesar să continuăm să lucrăm împreună", afirmă Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.
Azeri, care spun că sunt activiști de mediu, au blocat drumul dintre Nagorno-Karabah și Armenia, acțiune pe care Erevanul o consideră blocadă aprobată tacit de Baku pe motiv că exploatarea minieră armeană din regiune este ilegală. Mai mult, autoritățile de la Baku spun că nu există nicio blocadă.
De cealaltă parte, autoritățile de la Erevan sunt supărate pe Rusia deoarece nu a luat măsuri concrete pentru a înlătura blocada. Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) a fost creată între Rusia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan şi Armenia pentru a-și asigura apărare reciprocă.
Un acord de pace a fost semnat în urmă cu doi ani, între cele două țări, iar Rusia a desfășurat un contingent de menținere a păcii în regiunea Nagorno-Karabah. Azerbaidjanul a acceptat permiterea liberei circulaţii prin coridorul Lacin, care leagă Armenia de Nagorno-Karabah. Însă Erevanul spune că Astana nu respectă acordul și vrea ca forțele ruse de menținere a păcii să deblocheze zona.
"Moscova susţine că face tot ceea ce poate, dar deocamdată fără niciun rezultat", acuză autoritățile de la Erevan.
Însă presa rusă a publicat o declarație a premierului armean, Nikol Paşinian, în care acesta spune că este împotriva trupelor ruse.
"Prezenţa Rusiei în Armenia nu numai că nu îi garantează securitatea, ci, dimpotrivă, creează ameninţări la adresa securităţii", spune acesta, citat de Pravda.ru. De asemenea, el a mai spus că Armenia nu va mai găzui exercițiile 'Frăţie indestructibilă' din cadrul OTSC.
Zona face periodic obiectul disputelor și confruntărilor armate din cauza faptului că teritoriul aparține Azerbaidjanului dar populația majoritară este armeană. În mod tradițional, Rusia este aliat al Armeniei, însă au apărut neâînțelegeri în ultimii ani deoarece Moscova este nemulțumită de orientarea pro-occidentală a Erevanului, Totodată, Azerbaidjanul este susținut de Turcia.