Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova a afirmat că, în cazul în care Suedia sau Finlanda vor încerca să adere la Alianţa Nord-Atlantică, acest lucru "va genera consecinţe militare şi politice grave, care ar necesita ca Rusia să adopte măsuri de reciprocitate".
"Noi considerăm angajamentul Guvernului Finlandei în sensul unei politici de nealiniere militară ca fiind un factor important în garantarea securităţii şi stabilităţii în nordul Europei", a subliniat Maria Zaharova.
Finlanda cooperează cu Alianţa Nord-Atlantică în anumite structuri de securitate, dar premierul Sanna Marin a afirmat luna trecută că este "foarte improbabilă" depunerea unei cereri de aderare la NATO în timpul mandatului său.
Rusia se opune vehement extinderii NATO spre est şi cere garanţii de secuirtate din partea Statelor Unite şi Alianţei Nord-Atlantice. Înainte de a lansa atacul militar împotriva Ucrainei, Administraţia Vladimir Putin ceruse garanţii că această ţară nu va adera la NATO. Ucraina a refuzat să se conformeze solicitării de a nu încerca să adere la NATO, iar Administraţia Nord-Atlantică a semnalat că orice stat este liber să decidă aranjamentele în materie de securitate, subliniind însă că în acest moment nu există niciun plan de admitere a Ucrainei.
(sursa: Mediafax)