"Rusia este răbdătoare şi nu intimidează pe nimeni prin avantajul său militar. Dar ea posedă arme moderne, unice, capabile să distrugă orice adversar, inclusiv SUA, în cazul unei ameninţări la adresa existenţei sale", a avertizat acesta, care a mai precizat că opiniile politicienilor americani sunt "mioape" şi de o "stupiditate periculoasă", "prinşi în capcana propriei propagande" atunci când afirmă că Rusia nu ar putea să răspundă unui atac nuclear preventiv al Statelor Unite.
Totodată, el a atras atenția că unii oficiali din Occident au "uitat lecţiile istoriei" şi speculează despre o revanşă care să ducă la o victorie militară asupra Federaţiei Ruse.
"Rusia a lucrat asupra greşelilor sale şi este acum capabilă să-şi asigure atât stabilitatea internă, cât şi securitatea în faţa ameninţărilor externe", a mai spus Patrușev, care mai atrage atenția că SUA vrea să reprime Rusia și apoi se va îndrepta împotriva Chinei.
"Occidentul a greşit grav în calcularea prăbuşirii economiei ruse şi creşterea sentimentului de protest din cauza sancţiunilor", în timp ce Moscova are o "atitudine echilibrată".