x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia, în deficit de imagine. Doar în Grecia şi Coreea de Sud e bine văzută (sondaj)

Rusia, în deficit de imagine. Doar în Grecia şi Coreea de Sud e bine văzută (sondaj)

17 Sep 2013   •   19:47
Rusia, în deficit de imagine. Doar în Grecia şi Coreea de Sud e bine văzută (sondaj)

Imaginea Rusiei în lume este preponderent negativă - la această concluzie au ajuns sociologi de la Pew Research Center, care au intervievat, înaintea summitului G20, locuitori din câteva zeci de ţări ale lumii.

Cea mai proastă părere - israelienii
Cea mai proastă părere despre Rusia o au locuitorii Israelului, Iordaniei şi Turciei, iar o părere bună există doar în Grecia şi Coreea de Sud. Reprezentanţi ai Dumei de Stat a Federaţiei Ruse motivează acest rezultat prin diferenţele de valori şi abordarea problemelor de politică externă, iar ai Rossotrudnicestvo (agenţia federală pentru relaţiile cu CSI) - prin atitudinea părtinitoare a Occidentului şi deficitul “muncii de lămurire”  din partea autorităţilor ruse, relatează cotidianul rus Kommersant.
Experţi ai cunoscutului institut american de sondare a opiniei publice, Pew Research Center, au intervievat, în ajunul summitului G20 (Grupul celor mai puternice 20 de ţări dezvoltate şi emergente ale lumii) care s-a desfăşurat la Sankt Petersburg, locuitori din 38 de ţări, cu privire la atitudinea lor faţă de Rusia. Rezultatele s-au dovedit deloc îmbucurătoare pentru Rusia.

Cea mai bună părere – grecii şi sud-coreenii

O părere preponderent pozitivă referitor la Rusia se remarcă doar în Grecia (63%) şi Coreea de Sud (53%). Cel mai mult Rusia este antipatizată în Israel (77%), Iordania (70%), Turcia (66%), Franţa, Japonia şi Egipt (câte 64%). Dintre respondenţii americani, 43% şi-au declarat atitudinea negativă faţă de Rusia, dintre cei italieni - 56%, iar dintre cei polonezi - 54%. Chinezii au faţă de Rusia o atitudine relativ pozitivă: 49% opinii favorabile şi 39% - defavorabile.
Ţările din Comunitatea Statelor Independente (CSI) nu au participat la sondaj.

Imaginea pe plan global s-a înrăutăţit

Judecând după aceste rezultate, imaginea Rusiei pe plan global s-a înrăutăţit în ultimii ani, comentează cotidianul rus, preluat de agerpres.ro. Cea mai evidentă tendinţă negativă se înregistrează în Iordania (cu 23% mai puţine opinii favorabile comparativ cu 2007) şi Egipt (cu 16% mai puţine). Cel mai mult s-a îmbunătăţit imaginea Rusiei în Indonezia şi Argentina (plus 7%).
Experţii constată, de asemenea, că tineri cu vârste între 18 şi 29 de ani au în general faţă de Rusia o părere mai bună decât persoanele mai în vârstă.

“Diferenţe de valori”
Prim-vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri externe din cadrul Dumei de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus), Leonid Kalaşnikov, a calificat rezultatele studiului ca fiind “întristătoare”. “Opinia negativă care există în Occident referitor la Rusia are în mare parte legătură cu diferenţele de valori. În ultimul timp, Rusia este criticată, de exemplu, pentru atitudinea diferită faţă de cea a ţărilor occidentale în ceea ce priveşte minorităţile sexuale. În Orientul Mijlociu (OM) mulţi sunt nemulţumiţi de poziţia principială a Rusiei pe marginea conflictului sirian”, explică Kalaşnikov.

“Ţara e discreditată”
La rândul său, şeful Agenţiei federale pentru relaţiile cu CSI, compatrioţi şi asistenţă umanitară Rossotrudnicestvo, Konstantin Kosaciov, a declarat pentru cotidianul rus că imaginea negativă a Rusiei în străinătate “se explică prin faptul că ţara este în mod consecvent discreditată, dar şi prin aceea că partea rusă nu duce o muncă de lămurire sistematică cu privire la ce se întâmplă în Rusia”. În opinia lui Kosaciov, în Occident există “prezumţia de vinovăţie a Rusiei” şi “o predispoziţie spre informaţii negative despre ea”.


×