x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia nu crede în promisiunile “aliaţilor” din Afganistan

Rusia nu crede în promisiunile “aliaţilor” din Afganistan

de Anca Aldea    |    22 Noi 2010   •   22:24

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a salutat acordul de continuare a cooperării între Rusia şi NATO în problema Afganistanului, însă şi-a exprimat dezamăgirea cu privire la calendarul retragerii trupelor internaţionale din această ţară asiatică şi la reticenţa Senatului SUA de a ratifica Tratatul START (de dezarmare). “Consider că situaţia din Afganistan este departe de a fi calmă, iar asta o spun fiind moderat. Ameninţările teroriste din Afganistan sunt mari. Cum va fi soluţionată această situaţie pe viitor? Asta nu ştiu, dar am dubii”, a declarat Medvedev. “Sper că membrii Congresului SUA vor da dovadă de o abordare responsabilă. Vom acţiona pe baza reciprocităţii în funcţie de ce se va întâmpla în Statele Unite. Ar fi o ruşine ca Tratatul să nu fie ratificat, pentru că, în acest caz, eforturile multor oameni în sensul reducerii tensiunilor şi al relansării relaţiilor între Rusia şi SUA au fost în van”, a adăugat preşedintele rus. Medvedev a făcut referire la reticenţa unor republicani din Senatul american de a vota ratificarea tratatului semnat în aprilie de Barack Obama şi omologul său de la Moscova şi care prevede reducerea cu 30% a numărului focoaselor nucleare deţinute de cele două superputeri.

Analiştii şi presa din Rusia sunt de părere că membri mai vechi ai NATO, precum Germania, ar fi preferat un angajament mai clar al Alianţei faţă de Rusia, subliniind însă că acest lucru nu a fost posibil pentru că politica blocului transatlantic este influenţată în prezent de noile state membre, unele foste sovietice, inclusiv de ţările baltice, care consideră Moscova inamică.

×