Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională de la Kremlin, a declarat că autorităţile militare ruse vor iniţia activităţi pentru recuperarea dronei americane de tip MQ-9.
"Nu ştiu dacă vom reuşi să o găsim, dar trebuie să încercăm. În mod evident, ne vom ocupa de acest lucru şi sper că vom reuşi", a declarat Nikolai Patruşev, citat de cotidianul Le Monde şi de agenţia Interfax.
"Referitor la această dronă, oficialii americani spun permanent că nu participă la ostilităţile (din Ucraina - n.red.), dar aceasta este o confirmare suplimentară că sunt implicaţi direct în evenimente, în război", a insistat Nikolai Patruşev.
Acţiunile Rusiei în sensul recuperării dronei militare americane, aflată într-o zonă internaţională a Mării Negre, ar putea genera tensiuni suplimentare cu Statele Unite. John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă, a afirmat că există riscul ca drona să nu fie recuperată. "Nu sunt sigur că vom putea să o recuperăm. A căzut într-o zonă a Mării Negre în care adâncimea este foarte mare. Încă analizăm dacă va putea fi lansat vreun efort de recuperare. S-ar putea să nu fie", a explicat John Kirby.
(sursa: Mediafax)