x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia se retrage definitiv din Tratatul CFE. Vladimir Putin a semnat decretul

Rusia se retrage definitiv din Tratatul CFE. Vladimir Putin a semnat decretul

de Redacția Jurnalul    |    10 Mai 2023   •   18:00
Rusia se retrage definitiv din Tratatul CFE. Vladimir Putin a semnat decretul
Sursa foto: Hepta

Rusia se va retrage definitiv din Tratatul privind Forțele Armate Convenționale în Europa (CFE), scrie EFE.

Președintele Vladimir Putin a semnat, miercuri, un decret în acest sens și l-a desemnat pe adjunctul șefului diplomației ruse, Serghei Riabkov, pentru procesul de denunțare a tratatului semnat de Moscova în 1990 la Paris și actualizat în 1999 de parlamentul Federației Ruse. 

Actul normativ urmează să fie votat în Duma de Stat. 

Tratatul avea rolul de a împiedica alianțele de pe continentul european, Pactul de la Varșovia și NATO, să adune forțe pentru o ofensivă rapidă, stabilind numărul de tancuri, vehicule blindate, artilerie grea, avioan și elicopetere militare. Acesta a fost semnat inițial de 22 de state NATO și de URSS în 1990. Dar în 1999 acesta a fost acceptat doar de Federația Rusă, Belarus și Kazahstan. SUA și NATO a refuzat ratificarea cerând Rusiei să respecte platoanele. Moscova a anunțat îndeplinirea condițiilor în 2002 dar NATO a cerut să-și retragă armamentul din Georgia și R.Moldova. Însă Federația Rusă a acuzat că cele 4 state noi, respectiv Letonia, Lituania, Estonia și Slovenia, nu au făcut parte din tratatul inițial și nu aveau plafoane. 

Moscova s-a suspendat din tratat în 2007 pe motiv că SUA și NATO au instalat scuturi antirachetă în România și Polonia. În 2015, Rusia a suspendat participarea și din Grupul consultativ de contact cu privire la CFE.

 

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin cfe Rusia arme conventionale