x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia spune că nu va face concesii în fața SUA

Rusia spune că nu va face concesii în fața SUA

09 Ian 2022   •   19:00
Rusia spune că nu va face concesii în fața SUA

Rusia a declarat duminică că nu va face nicio concesie sub presiunea SUA la discuțiile privind criza ucraineană și cererile sale de garanții de securitate occidentale și că există riscul ca acestea să se încheie rapid, a relatat agenția de presă RIA, conform Reuters.

Discuțiile urmează să aibă loc la Geneva, Bruxelles și Viena, dar RIA l-a citat pe ministrul adjunct de externe Serghei Riabkov, care a declarat că este foarte posibil ca demersul să se încheie brusc, după o singură întâlnire.

"Nu pot exclude nimic, acesta este un scenariu cu totul posibil și americanii... nu ar trebui să își facă iluzii în această privință", a declarat acesta, potrivit sursei citate. "Bineînțeles, nu vom face niciun fel de concesii sub presiune."

Miercuri, reprezentanți ai NATO, ai celor 30 de state membre și ai Federației Ruse se vor întâlni la Bruxelles, în principal pentru a discuta despre recenta consolidare militară a trupelor rusești la granița dintre Rusia și Ucraina. Diplomații americani și ruși se vor întâlni luni la Geneva pentru a discuta, de asemenea, despre criză.

(sursa: Mediafax)

×