x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia schimbă tactica și atacă Ucraina din nord

Rusia schimbă tactica și atacă Ucraina din nord

de Şerban Mihăilă    |    04 Sep 2023   •   07:00
Rusia schimbă tactica și atacă Ucraina din nord

În încercarea de a încetini și mai mult ritmul contraofensivei lansate de ucraineni în sud, în urmă cu trei luni, Kremlinul adoptă o nouă strategie. Moscova pregătește o ofensivă puternică în nord, pentru a menține mobilizate cât mai multe dintre trupele Kievului departe de frontul sudic, acolo unde Ucraina este implicată într-o serie de lupte cruciale pentru viitorul țării. 

Ascuns sub crengile de pin în pădurile din nord-estul Ucrainei, botul unui obuzier din epoca sovietică se ridică aproape imperceptibil, luând la țintă un grup de infanteriști ruși care se apropie la câțiva kilometri distanță.

Un soldat ucrainean dă ordinul de lansare, apoi fuge rapid să se adăpostească. Zgomotul asurzitor al proiectilului dezlănțuit trimite un nor de fum negru care se ridică deasupra unui jet de flăcări galbene. Grămada de tuburi de proiectile crește pe zi ce trece în frunzișul din apropiere, relatează de la fața locului reporterii agenției Associated Press (AP). 

Aici, de-a lungul unei mici secțiuni din linia frontului de 1.200 de kilometri, armata Moscovei pregătește o ofensivă devastatoare, menită să țină în loc forțele ucrainene, să le distragă atenția de la contraofensiva lor epuizantă din cealaltă parte a țării și să reducă la minimum numărul de trupe pe care Kievul le poate trimite în bătălii mai importante, din sud.

Tactica Kremlinului amenință să încetinească și mai mult ritmul contraofensivei care a fost lansată în urmă cu aproape trei luni. Efortul Kievului de a recupera teritoriul ocupat de Rusia a dus la câștiguri minime și pierderi grele, iar timpul este scurt pentru trupele ucrainene, care trebuie să încerce să profite la maximum de ultimele săptămâni ale sezonului de lupte din timpul secetos, până la sosirea ploilor.

Armata ucraineană a realizat acum că luptele din nord-est, mai exact din apropierea orașului Kupiansk, din nordul regiunii Harkov și din pădurile de lângă Liman, constituie principala amenințare ofensivă a Rusiei.

Contraofensivă epuizantă

Principalele operațiuni ofensive ale Ucrainei se concentrează în acest moment în sud, acolo unde contingentele ucrainene se îndreaptă spre țărmul Mării Azov, într-o încercare de a tăia coridorul terestru către Peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014. Dacă armata lui Zelenski ar realiza acest lucru, susțin analiștii militari, teritoriile ocupate de Rusia în sudul Ucrainei s-ar rupe în două, subminând liniile de aprovizionare ale Moscovei.

În acest context, ministrul adjunct al Apărării, Hanna Maliar, i-a îndemnat pe observatorii internaționali să măsoare progresul ucrainean nu în metri sau kilometri, ci „prin însuși faptul că reușim să avansăm în astfel de condiții”, depășind numeroase obstacole.

În timp ce acum urmărește să mențină mobilizate cât mai multe trupe ucrainene de-a lungul frontului nord-estic, în mare parte static, Rusia a avut timp, luni întregi, să își consolideze apărarea în sud, inclusiv prin amplasarea de mine pe scară largă, au mărturisit oficialii de la Kiev. De altfel, fortificațiile puternice ale rușilor au încetinit înaintarea Ucrainei în acea direcție.

Concomitent, ucrainenii sunt nevoiți să se confrunte cu limitări în privința numărului de soldați, ale puterii aeriene și artileriei. Mai mult, sezonul ploios de toamnă, care se apropie, adaugă o urgență unei bătălii și așa extrem de dificile - terenul noroios va îngreuna infanteria și vehiculele grele de luptă ale Kievului.

Cu toate acestea, în sud, forțele ucrainene au înregistrat recent mai mult succes în străpungerea liniilor rusești. De la începutul contraofensivei, Ucraina a avansat șapte kilometri în sudul regiunii Zaporojie, depășind săptămâna trecută fortificațiile dense ale rușilor pentru a recuceri satul Robotine, într-o primă victorie semnificativă din punct de vedere tactic a Ucrainei în acea parte a țării.

Victoria este departe de câștigurile teritoriale majore pe care aliații occidentali le-au sperat. Câștigarea controlului asupra satului aduce însă forțele ucrainene cu un pas mai aproape de orașul Tokmak, aflat la aproximativ 30 de kilometri distanță, un important nod feroviar ocupat de Rusia, care ar reprezenta un câștig strategic major. 

În plus, dacă ucrainenii avansează chiar și la 15 kilometri de Robotine, acest lucru i-ar putea aduce în poziția de a ataca rutele rusești de transport care fac legătura între est și vest, ceea ce ar putea submina serios capacitățile de luptă ale Moscovei, susțin observatorii militari.

„Am trecut de prima linie de apărare rusă și ne apropiem de a doua!”, a declarat un soldat ucrainean cu indicativul „Legiunea”, aflat în Zaporojie, citat de AP. El a spus că succesul se datorează armelor furnizate de NATO, în special vehiculelor de luptă „Bradley”, fabricate în SUA, precum și dronelor de fabricație ucraineană, capabile să lovească la 60 de kilometri în spatele liniilor rusești.

În unele locuri, inclusiv în zona Robotine, a doua linie de apărare „este destul de puternică”, a precizat purtătorul de cuvânt militar Oleksandr Shtupun. „Fără o pregătire adecvată, este greu să o străpungem”, a adăugat el, citat de aceeași sursă. 

Kievul nu și-a declarat niciodată în mod explicit obiectivele contraofensivei, rezumându-se să afirme că urmărește să restabilească granițele teritoriale ale Ucrainei din 1991.

100.000 de ruși, pregătiți în nord-est

În nord-est, Rusia și-a intensificat operațiunea la mijlocul lunii iulie, adunând 100.000 de soldați. Pete întunecate de copaci pârjoliți marchează locurile unde artileria rusă a atacat pozițiile ucrainene în pădurile dese de lângă Liman. Soldații glumesc, spunând că zona pe care localnicii o numeau „pădurea argintie” a devenit acum o „pădure neagră”.

La periferia orașului Kupiansk, forțele ucrainene trebuie să se deplaseze prin câmpuri în mare parte deschise în apropierea așezării Sinkivka, acolo unde forțele rusești și-au concentrat înaintarea. Satele din apropiere au fost distruse, oferind forțelor ucrainene puține opțiuni de acoperire.

„Inamicul încearcă în mod constant să avanseze. Luptele sunt neîntrerupte”, afirmă comandantul brigăzii de artilerie din regiune, Viktor Iurchuk. 

Generalul-colonel Oleksandr Sirskyi, comandantul forțelor terestre ucrainene, a declarat că trupele rusești se regrupează atât în zona Kupiansk, cât și în zona Liman și desfășoară brigăzi și divizii nou formate, precum și armament. Adjunctul ministrului Apărării, Hanna Maliar, a recunoscut, la rândul său, că unități aeropurtate profesioniste au fost, de asemenea, desfășurate din jurul regiunii Avdiivka, mai la sud, în regiunea Donețk, unde cele două armate sunt, de asemenea, angrenate în lupte crâncene.

Pe lângă faptul că ar împiedica forțele ucrainene să se redesfășoare în sud, o înaintare rusească în nord-est ar crea, de asemenea, un tampon de protecție pentru liniile de aprovizionare ale Kremlinului. Moscova speră să oprească ofensiva ucraineană în Bahmut, unde forțele Kievului au preluat recent controlul unor înălțimi de comandă, aflate la o distanță mai mică de rutele de aprovizionare ale Rusiei.

Îngrijorarea aliaților

Pentru Iurchuk, acest lucru înseamnă că intensitatea luptelor nu va scădea prea curând. După 18 luni de război, el este obosit. „Toată lumea s-a săturat de război, credeți-mă!”, a spus el. De altfel, soldații ucraineni susțin că fiecare kilometru de înaintare este o performanță supraomenească, împotriva unui inamic bine fortificat.

În privat, unii dintre aliații Ucrainei și-au exprimat îngrijorarea față de un posibil eșec al contraofensivei ucrainene. Consilierul pentru Securitate Națională al SUA, Jake Sullivan, a respins însă ideea că Ucraina se află într-un impas, spunând, cu câteva zile în urmă, că ucrainenii „operează conform tacticii și calendarului lor”.

Îngrijorările aliaților au ajuns la urechile soldaților ucraineni de pe linia întâi. „Este foarte greu pentru soldații noștri să audă că asaltul nostru merge prea încet”, a mărturisit un operator de drone din cadrul Grupului de elită Adam din zona Bahmut. Este un punct de vedere pe care îl împărtășesc mulți membri ai serviciilor ucrainene, remarcă AP.

Reflectând toate aceste frustrări, ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a declarat săptămâna aceasta că a critica ritmul lent echivalează cu „scuipatul în fața soldatului ucrainean, care își sacrifică viața în fiecare zi”.

„Le-aș recomanda tuturor criticilor să tacă, să vină în Ucraina și să încerce să elibereze singuri un centimetru pătrat!”, a spus el, în timpul unei călătorii în Spania.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Rusia Ucraina